Vești importante pentru românii care au pensii private! Ce arată datele transmise de ASF

Publicat: 23/01/2023 | 21:30
Pensii. Sursă foto: Pixabay

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a emis, recent, raportul privind evoluția sistemului de pensii private în primele nouă luni ale anului trecut. Potrivit informațiilor, românii au investit mai mult în titluri de stat și acțiuni, iar fondurile de pensii private au cumulat active de 92,04 miliarde de lei. Iată mai multe informații mai jos, în articol.

Ca în fiecare an, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) emite un raport privind evoluția sistemului de pensii private din țara noastră. Spre finalul anului trecut, ASF a emis un astfel de raport, pentru primele nouă luni ale lui 2022. Potrivit informațiilor, aceste fonduri de pensii au cumulat active în valoare de 92,04 miliarde de lei, la finalul lui septembrie. Comparativ cu luna septembrie a anului precedent, s-a înregistrat o creștere de 2%.

Vezi și ANUNȚUL AȘTEPTAT DE MULȚI ROMÂNI! PLANUL GUVERNULUI PENTRU CEI CARE AU PENSII SUB 3000 DE LEI

Au fost înregistrate investiții mai mari în titluri de stat și în acțiuni

În acest sens, în raport se arată că „la nivelul Pilonului II, contribuția medie a participanților cu contribuții virate la 30 septembrie 2022 a fost de circa 235 lei/participant, în timp ce la 31 decembrie 2021 valoarea acesteia a fost de 204 lei/participant. În perioada ianuarie-septembrie 2022, contribuțiile virate în sistemul de pensii administrate privat au fost în cuantum de 8,19 miliarde lei, în creștere cu aproximativ 13% față de aceeași perioadă din anul 2021”.

De asemenea, anul trecut s-a investit mai mult în titluri de stat și acțiuni. De pildă, la finalul lui septembrie 2022, aceste investiții în titluri de stat au reprezentat o valoare de 63%, fiind în creștere cu 3 procente față de data de 31 decembrie 2021. În cazul acțiunilor, procentul a ajuns la 21%.

Pe de altă parte, în privința ratei medii ponderate de rentabilitate ale fondurilor private de pensii, procentajul a ajuns la 2,78%, în luna septembrie a anului trecut. Potrivit datelor, procentajul s-a aflat în scădere, față de ultima lună a anului 2021. Atunci s-a înregistrat un procentaj de 5,79%.

Citește și PENSII MAI MARI CU 10%, DIN DATA DE 1 FEBRUARIE 2023. CINE SUNT ROMÂNII CARE VOR PRIMI MAI MULȚI BANI DE LA STAT

Sursă foto: Pixabay