Veşti proaste pentru fanii lui Nadal!

De: Cancan
Publicat: 28/12/2017 | 15:00

În vârstă de 31 de ani, Rafael Nadal a fost nevoit să abandoneze în timpul Turneului Campionilor, care a avut loc luna trecută la Londra din cauza unei accidentări la genunchi. Ghinionul accidentărilor l-a lovit din nou pe starul tenisului mondial în pregătirile sale pentru Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului. Spaniolul se retrăsese deja din turneul demonstrativ de la Abu Dhabi şi a anunţat că din cauza problemelor medicale nu va fi prezent nici la Brisbane.

„Îmi pare rău să anunţ că nu voi veni la Brisbane în acest an”, a scris Nadal pe contul său de Twitter, spaniolul adăugând: „Intenţia mea era să joc la Brisbane, dar încă nu sunt pregătit după sezonul lung pe care l-am avut şi începutul târziu al pregătirii pentru 2018”, a precizat Nadal.

Rafael Nadal, care şi-a anulat şi antrenamentele de săptămâna trecută, a revenit în 2017 după o serie de accidentări şi a jucat finala la Australian Open, câştigând titluri de Grand Slam la Roland Garros şi US Open.A evoluat în 2017 la Brisbane, atingând sferturile de finală, fază în care a fost învins de canadianul Milos Raonic. „Mă voi întâlni cu fanii mei australieni când voi sosi pe 4 ianuarie, la Melbourne, pentru a începe pregătirile pentru Australian Open”, a amai spus Nadal.

Primul turneu de Grand Slam al anului se va desfăşura la Melbourne între 15 şi 28 ianuarie.

                                         

Cristi P.