Vești triste de la Spitalul Floreasca. Ce s-a întâmplat cu Mihai Constantinescu, după 65 de zile de comă

Publicat: 20/07/2019 | 12:25
Vești triste de la Spitalul Floreasca. Ce s-a întâmplat cu Mihai Constantinescu, după 65 de zile de comă

Vești triste de la Spitalul Floreasca, după 65 de zile de comă. Îndrăgitul cântăreț se află, în continuare, pe patul de spital, și este ținut sub supraveghere permanentă. Ca și până acum, medicii sunt rezervați în declarații, iar soția lui Mihai Constantinescu, prietenii și toți cei care l-au cunoscut, ascultat și admirat se roagă, continuu, pentru ca starea de sănătatea artistului să se amelioreze. 

Mihai Constantinescu, în vârstă de 73 de ani, a suferit un stop cardio-respirator în seara zilei de 13 mai, iar la scurt timp a mai făcut de două ori infarct. Au trecut 65 de zile de comă, iar artistul are un puls stabil. Dar, din cele transmise de surse medicale, niciodată nu va mai putea fi ca înainte. Simona Secrier, soția îndrăgitului interpet, a descris situația sa ca fiind critică, confirmând informațiile transmise de un apropiat al familiei. Acesta a declarat, pentru stirilekanald.ro, că starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu este una oscilantă, însă se speră într-o ”minune”.

”Mihai Constantinescu este într-o situație critică și acum. Dacă o zi sau două dă motive medicilor să fie optimiști, în următoarea lucrurile se înrăutățesc la loc, spre disperarea tuturor celor din jur. Din păcate, stopul cardio-respirator pe care l-a suferit Mihai Constantinescu a fost unul cât se poate de sever și, în acest moment, tot ceea ce se poate spera este să se petreacă o minune pentru ca el să își revină”, a declarat un apropiat al familiei.

Mara Bănică: ”Într-o lume minunată, Mihai nu ar fi bolnav”

Mara Bănică a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj emoționant. A mărturisit că nu a citit articole despre starea de sănătate a lui Mihai Constantinescu și nici nu a dorit să urmărească vreo știre despre situația grea în care se află artistul. Și spune că Dumnezeu ”îl încearcă atât de tare pe omul acesta”, iar într-o lume ”minunată” un artist ca Mihai Constantinescu nu ar fi niciodată ”bolnav”.

“Nu m-am uitat la nicio ştire despre starea sănătătii lui Mihai. Nu am citit niciun articol de când Mihai este în spital. Întreb veşti despre el pe cei care-i sunt cu adevărat apropiaţi. Astă seară, fiul meu m-a întrebat cum se mai simte şi când mai vine pe la noi. “Curând, mami”, i-am spus. Ne-a vizitat de ziua mamei mele. Operat proaspăt, a urcat peste 50 de trepte şi a plecat târziu, in noapte. L-am condus acasă atunci si ne-am promis revederea în formulă lărgită, data viitoare şi cu Simona lui. Mă gândesc de ce îl încearcă Dumnezeu atât de tare pe omul asta care nu are nici pic de răutate, egoism sau rea intenţie. Nu ştiu. Dar ştiu că îl chinuie mult. Mult prea mult. Intr-o lume minunată, Mihai nu ar fi bolnav?”, a scris Mara Bănică pe pagina sa de socializare.