Vezi ce a vorbit Larisa Drăgulescu cu actuala soţie a gimnastului

De: Cancan
Publicat: 07/11/2012 | 08:15

Larisa, fosta soţie a lui Marian Drăgulescu, este foc şi pară pe fostul gimnast. Aceasta susţine că cei doi copii ai lor nu mai primesc niciun leu pensie de întreţinere de la tatăl lor.

„Lumea nu ştie că atunci când am apărut prima dată cu ochiul învineţit la televizor, noi eram deja divorţaţi de opt luni, dar, de dragul copiilor, ne dădusem a doua şansă. În această perioadă eu am fost cu Beatrice în Austria şi nu puteam ieşi din ţară cu atâţia bani (peste 30.000 de euro – n.r.). Marian era în România şi îmi depunea în cont, în tranşe, suma maximă pe care eu o puteam retrage într-o zi de la bancă. Acum spune că el s-a achitat de toate obligaţiile faţă de copii… A avut câştig de cauză în instanţă pentru că, într-adevăr, noi la acea dată eram divorţaţi, chiar dacă lumea nu ştia acest lucru”, a declarat Larisa Dragulescu.

Mai mult, Larisa a reuşit să vorbească la telefon, ca de la femeie la femeie, şi cu actuala soţie a lui Marian Drăgulescu. „Corina mi-a spus că nu vrea să se bage în relaţia noastră şi că nici ea nu înţelege de ce Marian nu-şi iubeşte copiii. Cu toate că spune că Marian ia singur deciziile în privinţa copiilor noştri, când vorbeam cu el la telefon, am auzit cum Corina îi dicta ce să-mi răspundă. Mai nou, văd că apare şi la televizor şi vorbeşte în numele lui. Aşa mi-am dat seama că Marian nu are niciun cuvânt de spus şi că noua lui soţie conduce, de fapt, totul”, a mărturisit Larisa, pentru Ring.

Larisa este revoltată pe faptul că actuala sotie a gimnastului i-a spus ca ei stau cu chirie, dar de fapt ei isi construiesc un nou imobil. „Corina a spus că ea şi Marian stau cu chirie, dar de ce nu a continuat să spună că vila lor din Pantelimon e aproape gata şi urmează să se mute acolo?! Am impresia că vila are vreo trei etaje, conform proiectului, şi e situată chiar lângă vila mamei Nadiei Comăneci”, a reacţionat fosta soţie a gimnastului.