Viața elitistă a lui Sebastian Burduja la Stanford. A împărțit camera cu unul dintre cofondatorii Instagram

Publicat: 13/02/2024 | 23:36

Ultima ediție a podcast-ului „ALTCEVA cu Adrian Artene” a fost una specială, ce l-a avut ca invitat pe actualul ministru al Energiei, Sebastian Burduja. Într-o discuție de excepție cu Adrian Artene, Sebastian Burduja a depănat amintiri de pe vremea când a fost student la una dintre cele mai prestigioase universități din Statele Unite. Acesta a vorbit despre experiența sa, despre lucrurile pe care le-a învățat în SUA, dar și despre personalitățile pe care le-a cunoscut peste hotare, mulți dintre colegii lui devenind persoane importante și influente. 

Sâmbătă, 10 februarie, la ora 19:00, pe canalul de Youtube „ALTCEVA cu Adrian Artene”, a avut premiera o nouă ediție a podcast-ului, în care invitat a fost Sebastian Burduja. Ediția a fost una captivantă, în care actualul ministru al Energiei a vorbit, printre altele, despre experiențele pe care le-a avut la Stanford și lucrurile pe care le-a învățat din școala americană. De asemenea, Sebastian Burduja a dezvăluit că anii studenției i-a petrecut în compania unuia dintre cofondatorii Instagram, care i-a fost chiar coleg de cameră.

(CITEȘTE ȘI: MELODIA LUI ȘTEFAN BĂNICĂ JR. CARE I-A ADUS LUI SEBASTIAN BURDUJA TITLUL DE MISTER LA BALUL BOBOCILOR. „M-AM URCAT PE SCENĂ ȘI…”)

Viața elitistă a lui Sebastian Burduja la Stanford

În cadrul podcast-ului „ALTCEVA cu Adrian Artene”, Sebastian Burduja a dezvăluit că experiența din SUA l-a schimbat și l-a modelat în omul care este astăzi. Atunci când a ajuns la Stanford, acesta a înțeles repede că nu era suficient de pregătit pentru ce se întâmpla acolo, însă nu a luat nicio secundă în calcul să renunțe. Dimpotrivă, Sebastian Burduja s-a ambiționat și a reușit într-un timp scurt să se dezvolte și să țină pasul cu colegii săi.

„Eu nu eram pregătit de America, nu eram pregătit nici de Stanford. De exemplu, mi-am dat seama foarte rapid că nu știu să vorbesc. La americani, cel puțin la Stanford, dar cred că e valabil la toate universitățile, trebuie să ai participare la clasă, trebuie să intri într-un dialog cu colegii, cu profesorul, să contrazici profesor, să vii cu argumente.

Nu e că vine cineva și scrii după dictare, cum asta a fost școala pe care am făcut-o, cu bune și cu părți mai puțin bune și ar trebui să mă fac pariuri cu mine. Și, o dată la câte două cursuri, trebuia să zic ceva inteligent, dacă nu, pierdeam pariu cu mine și se întâmpla altceva rău”, a povestit Sebastian Burduja.

De asemenea, în timpul petrecut la Stanford, Sebastian Burduja și-a dezvoltat din plin toate aptitudinile. Acesta a fost nevoit să învețe să scrie și să citească din nou, după standarde americane, să gândească logic, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere.

„Nu știam să scriu cum voiau americanii. Scriam așa, poetic, frumos, compunerile, mamă, școala generală, cum bătea vântul și se legănau frunzele, iar amercianii voiau ceva pragmatic. Și chestiile astea a trebuit să le învăț foarte repede.

Dar au un întreg sistem de suport. Era un centru care ajuta studenții internaționali să vorbească mai bine, să scrie mai bine. Adică îți dau toată infrastructura ca să reușești. Și apoi a fost o chestie de conștiinciozitate, de toceală, să spunem. A fost și să-mi demonstrez mie că pot să fiu la fel de bun sau mai bun decât americani, chinezi, japonezi, toți strânși acolo”, a mai povestit Sebastian Burduja.

Mai mult, pe lângă viața de student prins în cărți și dornic să învețe cât mai multe, Sebastian Burduja a vorbit și despre prieteniile pe care le-a legat. Acesta a fost înconjurat de oameni speciali și înzestrați, care au ajuns să schimbe lumea.

„S-au legat prietenii și le prețuiesc foarte mult. De fapt, mulți dintre colegii mei chiar au au schimbat lumea”, mărturisește Sebastian Burduja.

Unul dintre cei care i-a fost foarte apropiat lui Sebastian Burduja în perioada aceea a fost chiar Michel Krieger, cofondator Instagram. Acesta este originar din Brazilia și este unul dintre cei patru oameni care au pus bazele platformei care are milioane de utilizatori. Cei doi au fost colegi de cameră.

Podcastul integral poate fi vizionat aici:

ABONEAZĂ-TE la canalul de Youtube „Altceva cu Adrian Artene” acolo unde, în fiecare sâmbătă de la ora 19:00, ai ocazia să descoperi în PREMIERĂ, ALTCEVA, un podcast care-ți antrenează mintea și-ți hrănește sufletul.

Conținutul „Altceva cu Adrian Artene” poate fi urmărit și pe conturile de FacebookInstagramTik Tok, dar și pe grupul de WhatsApp.

(VEZI ȘI: SEBASTIAN BURDUJA, DEZVĂLUIRI TULBURĂTOARE DESPRE FETIȚA CARE I-A MURIT ÎN 2018, LA DOAR 3 ANI. „N-A AVUT NICIUN PĂCAT, ȘTIU ASTA SIGUR”)

This browser does not support the video element.