Victorie așteptată obținută de Chiajna în fieful „lanternei”!

Publicat: 23/05/2018 | 08:31
Concordia Chiajna a obținut o victorie facilă în meciul de debut al rundei a XII-a a play-out-ului Ligii I pe stadionul „Anghel Iordănescu” din Voluntari contra formației Juventus București.

Elevii lui Ionuț Badea au început în forță partida contra echipei lui Marius Baciu, retrogradată matematic în eșalonul secund și după numai 12 minute de joc prin golgeterul Paul Batin, acesta punctând din penalty. Juventus a egalat în minutul 27, când Băjenaru a executat înlșelător o lovitură liberă din unghi, traiectoria mingii înșelându-l pe Caparco care a fost nevoit să scoată mingea din plasă.

Egalitatea nu a persistat decât două minute, Concordia preluând din nou conducerea, după un șutul deviat al lui Nivaldo, reușita acestuia stabilind și scorul primului mitan.

În repriza a doua, fără să forțeze formația lui Badea a mai punctat o dată prin Marian Cristescu în minutul 77, iar Concordia a obținut o victorie vitală rezolvând în mare parte ecuația salvării de la retrgradare.

După succesul contra „lanternei”, Concordia Chiajna a urcat până pe locul 4 în play-out, cu 29 de puncte.

De partea cealaltă, Juventus București rămâne pe ultimul loc în clasament, cu 16 puncte, formația lui Marius Baciu fiind deja retrogradată urmând a reveni în liga secundă după numai un an de prezență pe prima scenă fotbalistică a țării.

 

Programul etapei a XII-a din play-out

Juventus București- Concordia Chiaja 1-3

miercuri, 23 mai

ora 20:45 Dinamo București- FC Voluntari

 

 joi, 24 mai

ora 18:30 Gaz Metan Mediaș- Sepsi OSK Sf. Gheorghe

ora 21:00 FC Botoșani- ACS Poli Timișoara

 

Clasament play-out

1 Dinamo Bucureşti 11 9 0 2 24-9 47

2 FC Botoşani 11 3 4 4 10-9 33

3 Sepsi Sf. Gheorghe 11 6 4 1 20-12 32

4 Concordia Chiajna 12 5 3 4 11-14 29

5 Gaz Metan Mediaş 11 5 3 3 14-12 26

6 FC Voluntari 11 3 2 6 12-15 25

7 ACS Poli Timişoara 11 2 3 6 8-13 23

8 Juventus Bucureşti 12 3 1 8 7-18 16