Victorie de moral pentru Astra înaintea finale Cupei României!

Publicat: 21/05/2019 | 11:45
Denis Alibec, super-atacantul din Liga 1

Astra Giurgiu a obținut o victorie de moral înaintea celui mai important duel din acest sezon competițional, finala Cupei României pe  are o vor susține sâmbătă, 25 mai la Ploiești pe „Ilie Oană” cu Viitorul Constanța.

În ultimul meci al acestei ediții a play-off-ului Ligii 1, Astra Giurgiu a învins cu scorul de 3-2 (2-1) formația Sepsi OSK Sf. Gheorghe, obținând cea de-a doua victorie din acest play-off. Echipa pregătită de Costel Enache a început în forță duelul și a reușit să ducă scorul la 2-0 prin reușittele croatului Mrzljak şi a lui Balaure. Sepsi a redus din diferență prin Tandia până la pauză, scorul după primele 45 de minute de joc fiind 2-1.

Astra a început în forță și cea de-a doua repriză. Alibec i-a pasat decisiv lui Moise, iar giurgiuveanul a marcat pentru scorul de 3-1. Scorul final al confruntării s-a terminat 3-2 după autogolul lui Erico la ultima fază a meciului. S-a terminat 3-2 iar Astra a obținut astfel cea de-a doua victorie din play-off, temrinând sezonul pe locul 5 cu 27 de puncte. De partea cealaltă Sepsi OSK Sf. Gheorghe a terminat sezonul fără nicio victorie, covăsnenii având o remiză și numai puțin de nouă înfrângeri și cu doar 20 de puncte acumulate.

Pentru a prinde Europa League, Astra Giurgiu trebuie să câștige Cupa României, urmând a disputa ultimul act al competiției cu Viitorul Constanța. În cazul în care dobrogenii, care sunt pe locul 3 și au asigurată participarea în Europa League, se vor impune în fața celor de la Astra, atunci în Europa League se va califica echipa care a terminat sezonul Ligii 1 pe locul 4, respectiv Universitatea Craiova.

Rezultate etapa a X-a play-off

Universitatea Craiova- Viitorul Constanța 1-2

FCSB- CFR Cluj 1-0

Astra Giurgiu- Sepsi OSK Sf. Gheorghe 3-2

Clasament play-off Liga 1

1 CFR Cluj 10 7 2 1 15-4 50

2 FCSB 10 7 2 1 18-6 48

3 FC Viitorul 10 6 2 2 18-10 39

4 Universitatea 10 4 1 5 8-10 36

5 Astra Giurgiu 10 2 0 8 6-20 27

6 Sepsi 10 0 1 9 5-20 20