Victorie de senzație pentru Bianca Andreescu în fața Irinei Begu!

Publicat: 22/03/2019 | 12:14
Bianca Andreescu a reuşit să facă din nou un meci mare. În primul tur al turneului de la Miami, jucătoarea din Canada, de origine română, a întors incredibil rezultatul în fața compatrioate noastre Irina Begu.

Conduscă cu 6-4 și 5-1, Bianca Andreescu, care recent a câștigat turneul de la Indian Wells, a reușit să salveze o minge de meci după care  aîntorc meciuș în favoarea sa. Binaca a reușit să câștige setul al dpilea la tie-breack ducând meciul în decisiv, unde, mult mai încrezătoare în forțele sale a reușit să îndeplinească o simplă ecuație, câștigând cu 6-2.

La finalul partidei câștigate cu Irina Begu, noua senzație a tenisiului mondial feminin a spus că în acest meci a câștigat enorm de multă experiență și speră ca această experiență să o ajute să se impună și la turneul de la Miami pe care își dorește să și-l adjudece.

„Am luptat cât am putut şi sunt foarte mândră de mine şi de cum m-am descurcat cu toată această situaţie. Cu cât e mai grea lupta, cu atât e mai dulce victoria. Am căpătat multă experienţă în duelul cu Irina, dar sper ca pe viitor să nu mai ajung să salvez minge de meci pentru a câştigat. Ar fi fantastic să câştig două turnee consecutiv”, a declarat  Bianca Andreescu.

Victoria jucătoarei din Canada, de origine română în meciul cu Irina Begu, a durat două ore şi 35 de minute.

Recent, Bianca Andreescu a câștigat turneul de la Indian Wells fiind prima sportivă care reușește să se impună în istoria acestui turneu după ce a venit din postura de invitată.