Victorie în extremis pentru vicecampioană în Moldova!

Publicat: 04/12/2019 | 08:46

FCSB s-a impus la limită cu scorul de 2-1 (1-1) pe terenul formației Politehnica Iaşi într-un meci contând pentru runda a XIX-a a Ligii 1.

Victoria roș-albaștrilor a venit în al doilea minut al prelungirilor, fiind semnată de Dennis Man. Moldovenii au început mai bine jocul și au deschis scorul prin Andrei Cristea în minutul 15, pe contraatac, atacantul reluând cu capul o centrare perfectă a lui Platini. Bucureștenii aveau însă să egaleze după numai 16 minute prin Florin Tănase în minutul 31 din penalty, în urma unui fault comis asupra sa de Nicandro Breeveld. Anterior acestei reușite, Florin Tănase și-a trecut în cont și o bară în minutul 24.

Cu toate că a fost obținută în preluungiri, victoria bucureștenilor a fost pe deplin meritată, echipa pregătită de Bogdan Vintilă creându-și mai multe ocazii de gol, mai ales după pauză, prin Florinel Coman (min. 49), Harlem Gnohere (min. 52), Bogdan Planic (min. 75), Man (min.75), Cristian Manea (min. 81). Pentru FCSB aceasta a fosta  șasea victorie consecutivă în deplasare. De partea cealaltă, moldovenii au ajuns la cinci etape consecutive fără victorie, patru eşecuri şi un egal.

Cu cele trei puncte obținute în Copou, „roș-albaștrii” și-au consolidate locul de lay-off, urmând a-și păstra locul 6 în clasament până la finele acestei runde, bucureștenii având 30 de puncte, la fel ca și ocupanta locului 5, Gaz Metan Mediaș, dar și cu un meci mai puțin disputat. De partea cealaltă, Poli Iași a rămas pe locul 9 cu 22 de puncte. Tot ieri, în prologul rundei a XIX-a, Gaz Metan Mediaș s-a impus la limită, scor 1-0 pe teren propriu cu FC Voluntari, victoria ardelenilor fiind semnată de golgeterul Sergiu Buș în minutul 79.