Victorie PSD la CCR. Judecătorii au decis că desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 prin OUG este neconstituțională în ansamblul său

Publicat: 24/03/2021 | 15:00
Victorie PSD la CCR. Judecătorii au decis că desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 prin OUG este neconstituțională în ansamblul său

Victorie a Partidului Social Democrat la Curtea Constituțională a României (CCR), după ce, în luna februarie, Senatul României votase desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989.

Desființarea institutului a fost propusă – în luna decembrie a anului trecut – de către guvernul liberal condus de Ludovic Orban, fiind adoptată o Ordonanță de Urgență, notează GÂNDUL.RO.

Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis să organizeze un concert pe 22 decembrie, gest care a fost calificat de mai multe organizații și de societatea civilă drept ”o jignire adusă memoriei eroilor Revoluției din decembrie 1989”.

Scopul Institutului ar fi trebuit să fie acela de a analiza evenimentele din decembrie 1989, dar Guvernul Orban a argumentat în Ordonanța de Urgență privind desființarea acestuia că ”activitatea instituției ar fi fost irelevantă în raport cu banii publici cheltuiți”.

Senatorii Partidului Social Democrat (PSD) au anunțat, încă din timpul dezbaterii acestui proiect de lege, că nu susțin desființarea Institutului Revoluției Române și că ar prefera, mai degrabă, o schimbare a legii care reglementează funcționarea acestui institut.

CCR a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 33 de senatori  PSD

În ședința de astăzi – 24 martie -, Curtea Constituțională, ”în cadrul controlului legilor anterior promulgării, cu unanimitate de voturi”, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 33 de senatori aparținând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat.

Judecătorii CCR au constatat că ”Legea pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr.91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 sunt neconstituționale, în ansamblul lor”.

Decizia este definitivă şi general obligatorie, se precizează în comunicatul transmis de Compartimentul relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituționale.

”Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I”, se mai menționează în comunicat.