VIDEO / După ce i-a cântat lui Barack Obama, o artistă cunoscută a aflat că mai are cinci luni de trăit: „Nu mi-am imaginat că îmi voi planifica înmormântarea la 21 de ani”

De: Cancan
Publicat: 30/01/2018 | 18:48

Destinee McEwen a fost diagnosticată cu sarcomul cardiac în 2014, potrivit Daily Mail. Acesta reprezintă o tumoră foarte rară la inimă. Poate dacă boala era descoperită mai devreme, tânăra cântăreaţă ar fi avut o şansă la viaţă. Dar, de exemplu, în 2011, după ce a leşinat în timpul unui spectacol la şcoală, medicii i-au dat medicamente pentru durere şi au externat-o.

La trei ani de la acest incident, adică în 2014, Destinee McEwen a început să vomite sânge în timpul orelor şi a ajuns la spital, unde doctorii au descoperit şocaţi că inima ei a fost mărită şi că în interiorul ei era o tumoră. În 2016, cancerul s-a extins la creier, iar luna trecută medicii i-au mai dat cinci luni de trăit.

„V I A Ţ Ă. Ultimele zile în Tampa… Operaţia pe creier a mers bine… Vă mulţumesc tuturor pentru rugăciuni. I U B I R E, P A C E şi B U C U R I E e mesajul pe care l-a scris tânăra artistă în urma unei intervenţii dificile pe care a avut-o în urmă cu mai bine de două luni.

„Nu mi-am imaginat niciodată că îmi voi planifica înmormântarea la 21 de ani. Vreau să las ceva în urma mea, să poată fi transmis şi când oamenii o să citească cartea să se gândească că am luptat”, a explicat Destinee McEwen.

Destinee McEwen a decis să scrie o carte despre exeperienţa ei ca să îi încurajeze pe oameni să fie atenţi la toate semnele pe care corpul lor le transmit.