VIDEO EXCLUSIV. Plăteşte şi 30 de mii de euro pentru a personaliza un ”monstru”. El este regele tirurilor! Are cele mai frumoase camioane din România

De: Cancan
Publicat: 27/09/2017 | 00:00

„Mi se întâmplă, nu de puţine ori, să merg pe stradă şi văd că vine un camion frumos, de la distanţă, mă uit mai atent şi, când se apropie, mă uit la număr şi zic stai, că are număr EST, deci e un camion de-al nostru. E o chestiune haioasă, de care pot să râd de fiecare dată… E interesant în parcări, unde lumea îţi face poze; de multe ori îţi fac poze şi în mers…”, îşi începe povestea Ioan Nagl, transportatorul pasionat până peste cap de camioane şi, mai ales, de cum arată ele.

Truck-ul „Iron Man de România” s-a născut la Cicir, în judeţul Arad, în garajul companiei lui Ioan Nagl. Proprietarul, care deţine o flotă generoasă de TIR-uri, s-a apucat de modificat camioane din dragoste pentru maşini.

„Pe acest camion avem tematica dragonilor, în diverse ipostaze, inclusiv aici, pe mască, se vede un cap feminin, cu o jumătate de cap de dragon. Asta e o altă temă de-a noastră, e dedicată tigrilor, ca atare şi aici am încercat să reproducem cât mai mult din ceea ce înseamnă un tigru, de la culoarea tapiţeriei la bord, care imită blana tigrului. E la a doua viaţă, pentru că a suferit un accident”, povesteşte Nagl, ca şi cum camionul ar fi o fiinţă vie. (CITEŞTE ŞI: În urmă cu 32 de ani, l-a declarat mort la naştere, iar azi… E uluitor ce s-a întâmplat cu un copil abandonat de mamă în maternitate)

Cât a costat „distracţia” cu Iron Man

Din zecile de camioane pe care le deţine, Ioan a decis să modifice major patru. Unul o înfăţişa pe Lady Gaga, altul avea adaptată imaginea unui tigru, altul pe cea a femeii-dragon, iar ultimul a fost personalizat după chipul şi asemănarea lui Iron Man.

„Tot ce a fost din fabrică a fost demontat şi scos afară, apoi piesele au fost îmbrăcate în piele şi mai avem panourile customizate. În mare parte, tot ce e aici e îmbrăcat în piele sau puf”, explică transportatorul.

Creatorul camionului Iron Man, care a şi câştigat titlul de „Camionul Anului” în România, se implică personal în fiecare proiect de acest gen, cu atât mai mult cu cât costurile sunt considerabile. (VEZI ŞI: Am aflat povestea scriitorului care şi-a transformat casa părintească în muzeu)

„Costul nu e deloc de neglijat, maşina aceasta a avut costuri de aproape 30.000 de euro. E un cost relativ mare, iar dacă ne-am duce la o firmă specializată costurile s-ar dubla. Băieţii care lucrează sunt băieţii noştri. Unii sunt mecanici, ei se ocupă de demontat şi de montat, mai avem tapiţerul, care se ocupă de interiorul maşinii şi omul care face air brush-ul maşinii. Tapiţerul e angajat la noi, iar pictorul are propriul său business, are propriul atelier de tinichigerie”, mai spune Ioan Nagl.

„Tatăl” lui Iron Man ţine la personalitatea maşinilor sale

Cei care se implică în customizarea camioanelor sunt, exclusiv, angajaţii companiei, iar la un proiect complex colaborează şi mai mult de zece oameni.

„O lucrare dintr-asta înseamnă mult timp, nopţi pierdute, sacrificii, multă trudă, un proiect de acest fel poate să dureze una, două luni… Totul e făcut manual…  Eu sunt şi mecanic şi electrician şi electronist, mai avem băiat cu tapiţerie, un vopsitor şi un coleg pe parte de sudură. Suntem 10-15 inşi în spate”, explică unul dintre angajaţi.

Ce îi face să fie deosebiţi, însă, este faptul că 70% dintre camioanele companiei arădene sunt, mai mult sau mai puţin, modificate.

„Am multat clanţa din fabrică şi acum e aici, ne încurca la «tribal»”, explică Ioan Nagl una dintre modificări. Dar nu singura, pentru că, deşi noi, camioanele sunt uneori revopsite. Ioan Nagl spune că maşinile sale trebuie să aibă personalitate, la fel ca proprietarul şi ca angajaţii săi, chiar dacă asta presupune costuri suplimentare.

„Eu zic să umblăm puţin la personalitatea maşinii… Sunt şoferi cărora le place să meargă la drum cu aşa ceva şi sunt şi şoferi care se concentrează pe lucru”, mai spune Ioan Nagl. (NU RATA, AICI: A avut o viaţă de film. Secretele unuia dintre cei mai cunoscuţi avocaţi români: A fost fotbalist de top, viceprimar şi… şef de cooperativă)

Camionul „Lady Gaga” a luat drumul Asiei

Proprietarul lui Iron Man a mai avut un proiect de succes, un camion care purta pe el înfăţişarea lui Lady Gaga. Acesta a fost cumpărat, însă, de către o companie din Asia.  

Acum, arădeanul pasionat de camioane modificate se gândeşte să îşi înfrumuseţeze parcul auto prin derularea unui nou proiect de tunning, care, cel mai probabil, va fi aplicat într-un atelier special amenajat în incinta sediului companiei din satul Cicir.

Ioan Nagl este căsătorit cu Mihaela şi are patru copii. Cei mai mici, Sebastian şi Nicolas, par să îi împărtăşească pasiunea tatălui lor pentru camioane, dar şi pentru motoare. „Am avut multe realizări în viaţă, dar cea mai importantă este familia mea”, conchide Nagl.

Nu este de neglijat nici faptul că Ioan Nagl se implică în numeroase proiecte caritabile, dar şi în unele de promovare a României, cum este cel în care, împreună cu mai mulţi motociclişti, printre care şi Cristian Hrubaru, a parcurs sute de kilometri pentru a face Turul României cu motocicletele. (VEZI AICI: Mărturii şocante făcute de sportiva ”notată” cu 10 înaintea Nadiei. Cum a fost umilită o mare gimnastă a României după ce s-a retras! I-au oferit un post de…)

 

Cine deţine informaţii este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau whatsapp la 0741 CAN CAN (226226)

ALIN TERENTE

This browser does not support the video element.