VIDEO | Marcel Ciolacu: E un Guvern ineficient, direcţia este una greşită, nu stăpânesc nimic

De: Cancan
Publicat: 22/06/2021 | 00:01

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că sunt şanse să treacă moţiunea de cenzură împotriva guvernului actual, pentru că Guvernul Cîţu este unul „ineficient”, iar direcţia în care merge acesta este una „greşită”.

Este pentru prima oară, după 30 de ani de democraţie post-decembristă, când o moţiune de cenzură are şanse să treacă, la numai şase luni de la alegerile parlamentare”, a afirmat liderul social democraților, luni seara, potrivit GÂNDUL.RO.

Chiar dacă, matematic, ei au în acest moment o majoritate (…). Direcţia este una greşită, nu stăpânesc nimic, nu au câştigat niciun pariu. Nici cu PNRR-ul, vaccinare, economie – au împrumutat 34 de miliarde, unde sunt aceşti bani? Avem dobânzi pe care le plătim de zece ori mai mari decât în UE. E un cuvânt pe care l-am luat de la partenerii sociali, e un Guvern ineficient, un Guvern care nu poate să pună în aplicare absolut nimic din ce este important pentru români”, a completat seful PSD.

Nu au niciun orizont, singurul orizont al lor este să împrumute sume pe care o să le plătim cu toţii de acum încolo, 20-30 de ani. Fiecare copil care se naşte astăzi pleacă la drum cu o datorie de 2000 de euro, făcută pe timpul guvernării Cîţu”, a afirmat Ciolacu.