VIDEO | S-au rupt norii și a venit prăpădul peste turiștii din Sinaia. A fost nevoie doar de câteva minute ca orașul să fie inundat  

Publicat: 02/06/2023 | 18:50

Vremea capricioasă din ultima perioadă continuă să facă ravagii. Weekend-ul trecut în județele Timiș, Caraș-Severin și Arad râurile au ieșit din matcă și au provocat inundații de proporții, iar acum scenariul se repetă în județul Prahova. A fost nevoie de o ploaie torențială de zeci de minute pentru a inundat mai multe localități, dar și stațiunea Sinaia. 

S-a rupt cerul astăzi în județul Prahova, aflat sub cod portocaliu de ploi torențiale, vijelii şi grindină. A fost nevoie de doar o ploaie abundentă pentru a provoca inundații de proporții. Localitatea prahoveană Vărbilău a fost acoperită de ape. Aici drumurile au devenit impracticabile, iar oameni au privit neputincioși cum casele și curțile le sunt inundate. De asemenea, drumul județean 102, care face legătura între comuna Vărbilău şi orașul Slănic, a fost blocat de aluviuni. În prezent, la fața locului acționează pompierii cu utilaje speciale pentru a debloca drumul.

Mai mult, și în stațiunea Sinaia străzile au fost inundate, din cauza ploilor torențiale. Aici, sistemul de canalizare nu a mai făcut față debitului mare și a cedat. Turiștii aflați în stațiune au filmat furia naturii și consecințele acesteia, iar în clipurile postate pe rețelele sociale se observă cum bulevardul care traversează centrul stațiunii a fost acoperit de apă. De asemenea, restaurantele, terasele și curțile oamenilor au fost inundate, înregistrându-se pagube considrabile.

Stațiunea Sinaia a fost inundată/ Foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: PROGNOZA METEO VINE CU VEȘTI PROASTE PENTRU ZECI DE LOCALITĂȚI DIN ROMÂNIA. VEȘTILE TRANSMISE DE ANM SUNT NEPLĂCUTE)

Cod galben de averse torențiale

Ploile din ultima perioadă au dat peste cap viața românilor din mai multe județe. Mulți s-au luptat cu inundațiile și au privit neputincioși cum bunurile le sunt luate de ape. Situația nu se anunță prea roz nici în zilele următoare. Meteorologii vin cu vești proaste și anunță că instabilitatea atmosferică o să mai persiste și săptămâna viitoare. Sunt anunțate în continuare ploi torențiale și o vreme extrem de capricioasă.

De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie a emis încă o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta o să se manifeste prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii. Avertizarea este valabilă în intervalul 02 iunie, ora 12 – 02 iunie, ora 23 și vizează Banatul, Crișana, Maramureșul, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei și vestul Olteniei.

„În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și vijelii în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, vestul Olteniei, precum și la munte. În intervale scurte de timp (1 – 3 ore) cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp, îndeosebi la deal și la munte.

Astfel de fenomene se vor semnala astăzi, izolat, și în restul țării. În zilele următoare, vremea va fi instabilă în majoritatea regiunilor”, anunță meteorologii.

(VEZI ȘI: PROGNOZA METEO. CUM VA FI VREMEA ÎN URMĂTOARELE 4 SĂPTĂMÂNI)

This browser does not support the video element.