Un bărbat de 64 de ani a murit încercând să demonstreze că Pământul este plat VIDEO

De: A. D.
Publicat: 23/02/2020 | 18:56

Un bărbat de 64 de ani a murit în fața prietenilor săi, încercând să demostreze că Pământul este plat. Întreaga tragedie a fost filmată, iar imaginile circulă pe internet.

Bărbatul era cunoscut ca un înfocat susținător al teoriei conform căreia Pământul este plat. A vrut să facă o demostrație pentru întreaga lume, așa că s-a pregătit temeinic. Bărbatul de 64 de ani își propusese să ajungă în spațiu, cu o rachetă propulsată de aburi, pe care chiar el o construise.

Hughes încerca să atingă altitudinea de 1.525 de metri cu racheta pe care a realizat-o în curtea casei sale. Întreaga construcție l-a costat 18.000 de dolari.

Când totul a fost gata, bărbatul a mers împreună cu mai mulți prieteni într-un loc izolat și a lansat racheta. Cei veniți să imortalizeze momentul au trecut repede de la bucurie, la agonie, când au văzut că aeronava s-a prăbușit la câteva secunde după lansare.

Tragicul eveniment a fost filmat ca parte a unei serii TV despre producătorii de rachete amatori. Imaginile cu accidentul au ajuns pe internet și au șocat pe toată lumea.