Vin ajutoarele de la stat! Câți bani poți primi de la Guvern dacă ești afectat de inundații

Publicat: 03/06/2019 | 20:48

Familiile sau persoanele afectate de inundaţiile produse pe parcursul anului 2019 vor primi ajutoare de urgenţă în valoare totală de 5 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale (MMJS).

Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență pe parcursul anului 2019, pentru sprijinirea populației afectate de inundații, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase, produse începând cu luna mai 2019, anunță rtv.net.

Ajutoarele de urgență se acordă în limita sumei de 5 milioane lei din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, astfel:

– câte 3.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror bunuri de folosință îndelungată au fost afectate în proporție de peste 90%;

– câte 2.000 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror bunuri de folosință îndelungată au fost afectate în proporție cuprinsă între 50% și 90% inclusiv ;

– câte 1.500 lei pentru familiile și persoanele singure ale căror bunuri de folosință îndelungată au fost afectate în proporție de până la 50% exclusiv.

– în cazul în care, în urma inundațiilor, alunecărilor de teren și fenomenelor meteorologice deosebite se înregistrează pierderi de vieți omenești, familia persoanei/persoanelor decedate beneficiază suplimentar de suma de 5.000 lei.

Ajutoarele de urgență nominale se aprobă prin notă a ministrului Muncii și Justiției Sociale, pe baza borderourilor agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, cu sprijinul inspectoratelor județene pentru situații de urgență, borderourile fiind avizate de primarii localităților afectate și de prefecți.

Pentru sprijinirea promptă a populației pe parcursul anului 2019 și pentru combaterea rapidă a riscului de excluziune socială a celor afectați, normele de acordare a ajutoarelor de urgență au fost simplificate. Astfel, familiile sau persoanele afectate nu mai trebuie să completeze cereri, iar efectuarea anchetelor sociale a fost eliminată.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult