“Vin la Neatza”. Florin Ristei a făcut anunțul, în direct la Antena 1, la finalul ultimei ediții “Prietenii de la 11”

De: Cancan
Publicat: 28/02/2019 | 13:17

Astăzi a fost ultima ediție a emisiunii “Prietenii de la 11”, care a fost prezentată timp de doi ani de Diana Munteanu și Florin Ristei. La final, cei doi, dar și asistenta lor s-au lăsat pradă emoțiilor și sentimentelor de tristețe, iar frumoasa prezentatoare a izbucnit în plâns. În timpul mărturisirilor făcute de Florin Ristei, acesta a dezvăluit unde va putea fi văzut în curând la TV. 

Citește și: Prima reacție a lui Florin Ristei după ce a fost concediat de la Antena 1

Diana Munteanu își va continua cariera în televiziune cu “Scena Misterelor”, iar Ramona, la “Neatza cu Răzvan și Dani”. Întrebată de colegul său  de prezentare de la “Prietenii de la 11” ce a însemnat această emisiune pentru ea, frumoasa vedetă nu și-a putut stăpâni lacrimile în timpul declarațiilor.

“A însemnat mult pentru mine, evoluție, oameni noi, tot! (…). Mi-a plăcut și mulțumesc tuturor care au fost alături de noi, echipei, prietenilor. Sunt atât de mulți, că nu vreau să uit pe nimeni”, a spus plângând Diana Munteanu în cadrul emisiunii “Prietenii de la 11”.

Florin Ristei le-a mulțumit șefilor săi că i-au oferit oportunitatea de a modera o emisiune TV. El a dezvăluit la finalul emisiunii  “Prietenii de la 11” că va veni în curând în platoul de la  “Neatza cu Răzvan și Dani”, unde își va lansa în premieră o melodie nouă.

Citește și: „Neatza cu Răzvan şi Dani” caută cea mai sexy mămică! Uite ce condiții trebuie să îndeplinești

“Eu nu sunt prezentator, eu sunt cântăreț. Le mulțumesc celor care au crezut că pot face și altceva. (…). Mă bucur de experiența asta. (…). Vă mulțumim vouă că v-ați uitat la noi. (…). De acum «Neatza» va fi de la 08:00 la 12:00 și vă anunț că vin curând la «Neatza», că am piesă de lansat. (…). Da, mă, ai fost o colegă senzațională (n.r.: Ramona). (…). Nu ne-am căsătorit pentru cine vrea să știe (n.r.: cu Diana Munteanu). (…). Pentru că se apropie finalul emisiunii o să fac ceea ce știu mai bine: să cânt. (…).”, a afirmat Florin Ristei.

În ultimele minute ale emisiunii “Prietenii de la 11”, Florin Ristei a interpretat una dintre celebrele melodii ale lui Freddie Mercury. Vă reamintim că în 2013, Florin Ristei a câștigat “X Factor”, sezonul 3.