Vin mai mulți bani din drepturile TV!

Publicat: 01/07/2022 | 16:44

Liga Profesionistă de Fotbal (LPF)  va primi mai mulţi bani pentru drepturile TV ale SuperLigii, compania eAD anunţând că intenţionează să mărească suma plătită anual începând cu noul contract care va intra în vigoare din 2024.

Anunțul a fost făcut într-o conferinţă de presă de Orlando Nicoară, directorul general al companiei eAD, deţinătoarea drepturilor TV. Acesta a precizat că a început discuţiile pentru noul contract cu LPF şi că acesta implică o majorare a sumei de 28 de milioane de euro anual, precum şi plata unor bonusuri către cluburi în funcţie de audienţele pe care acestea le generează atât pe stadioane, cât şi la TV.

„Am demarat discuţiile pentru un nou contract cu LPF şi da, cu o sumă mărită. Valoarea cred că se va afla în perioada următoare. E o propunere mai amplă, noi avem o penalizare destul de semnificativă pe care nu am încasat-o pentru sezonul desfăşurat în pandemie. Adică au fost meciuri care nu s-au disputat, însă noi am plătit toată suma. Propunerea mai amplă făcută LPF şi implicit celor 16 cluburi face referire la renunţarea la penalizarea respectivă, creştem suma şi avem şi o sumă suplimentară ca bonus pentru criterii de audienţă pe stadioane şi audienţă pe TV”, a declarat Orlando Nicoară.

Conform actualului contract, care se va încheia în 2024, LPF încasează anual de la compania eAD 28 de milioane de euro plus TVA, bani care sunt împărţiţi celor 16 cluburi din Liga I în funcţie de locul ocupat în clasament.

În altă ordine de idei, în cadrul conferinţei de presă de care am menționat, a fost anunţat un nou parteneriat între Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) şi compania Superbet în urma căreia Liga I îşi schimbă denumirea în SuperLiga. Parteneriatul a fost realizat prin compania EAD, cea care deţine şi drepturile comerciale ale SuperLigii.

„Parteneriatul se întinde pe doi ani, atât cât mai avem noi contract cu LPF. Suma nu e confidenţială, însă acest parteneriat face parte din contractul pentru drepturile TV şi drepturile comerciale ale Superligii. Aşadar sunt 28 de milioane de euro pe care îi plătim noi către LPF”, a conchis Orlando Nicoară, reprezentantul eAD.