Violonistul Alexandru Tomescu dezvăluie cum fiica sa a ales clapele pianului, în defavoarea corzilor vioarei: „Și-a dat seama că e…”

Publicat: 10/09/2022 | 18:00

Alexandru Tomescu este invitatul lui Adrian Artene în cadrul podcastului ALTCEVA, care va putea fi vizionat sâmbătă, 10 septembrie, începând cu ora 19:00. Violonistul a dezvăluit de ce nu a mai continuat lecțiile de pian, dar a și vorbit despre Karina, fiica sa, care are înclinații în zona artistică. Spre deosebire de Alexandru Tomescu, fetița sa a ales clapele pianului, în defavoarea corzilor vioarei. 

Provenind dintr-o familie de muzicieni, Alexandru Tomescu a ales, la vârsta de cinci ani, lecțiile de pian. La o scurtă perioadă de timp după, câteva întâmplări care au ținut de accidentări neplănuite, au dus la schimbarea traiectoriei.

Astfel, un an mai târziu, Alexandru Tomescu s-a apucat să cânte la vioară, câștigând de-a lungul anilor numeroase premii, atât naționate cât și internaționale, la festivalurile de muzică clasică.

Acum, ajuns la vârsta de 45 de ani, vionolistul Alexandru Tomescu se bucură de o căsnicie care datează de mai mulți ani alături de Lavinia, soția sa. Rodul iubirii lor este Karina, o fetiță în vârstă de șapte ani și jumătate, care calcă pe urmele tatălui său în ceea ce privește înclinațiile artistice, dar care, după ce a încercat vioara, și-a dat seama că este atrasă de pian. Inversul tatălui său.

„S-a jucat și ea cu vioara, a încercat să vadă cum e”

Karina, fetița violonistului Tomescu a avut ocazia să încerce să cânte la vioară, ba mai mult decât atât, chiar la prima vioară la care a cântat și tatăl său.

De altfel, mama lui Alexandru Tomescu, care este profesoară de vioară, a păstrat instrumentul fiului și a avut grijă să i-l încredințeze nepoatei sale, pentru a perioadă, însă cea din urmă atunci când a realizat că este un proiect de durată, a ales pianul.

Fetița lui Alexandru Tomescu are înclinații artistice / (Sursa: Captură video)

(NU RATA: Alexandru Tomescu este invitat la podcastul ALTCEVA cu Adrian Artene)

Urmărește interviul integral cu Alexandru Tomescu, sâmbătă, 10 septembrie, de la ora 19, doar pe canalul de YouTube ALTCEVA cu Adrian Artene!

„Cred că mama mea, care e profesoară de vioară, sunt sigur că a păstrat-o undeva bine pusă încât i-a și încredințat-o, așa pentru o vreme, fetiței mele care acum are șapte ani și jumătate. Deci s-a jucat și ea cu vioara, a încercat să vadă cum e, și-a dat seama că e un proiect de durată și a ales după aceea pianul”, a mărturisit Alexandru Tomescu, în cadrul podcastului realizat de Adrian Artene, pe YouTube.

În continuare, violonistul Alexandru Tomescu a dezvăluit, într-un mod egoist spune el, faptul că se bucură că fiica sa nu a ales vioara, tocmai pentru a avea parte de liniște.

„Până la urmă, ea este cu activitățile fizile, cățărarea, alpinismul, dans sportiv, chestii de genul ăsta, așa că într-un mod egoist chiar, aș zice că mă bucur că nu a ales vioara pentru că am parte de liniște”, a mai spus violonistul.

Alexandru Tomescu este invitatul lui Adrian Artene la podcastul „ALTCEVA”, care va putea fi vizionat sâmbătă, 10 septembrie, începând cu ora 19:00 / (Sursa: Captură video)

(VEZI ȘI: „Făina albă este cel mai mare dușman al omului”. Medicul și nutriționistul, Virgiliu Stroescu este invitat în cadrul podcastului „ALTCEVA cu Adrian Artene”)

„La cinci ani am început să cânt la pian”

În cadrul aceluiași interviu, Alexandru Tomescu a explicat faptul că în copilărie și-a început cariera în domeniul muzical cântând la pian. După ce și-a fracturat mâinile, la un an distanță, a ales să cânte la vioară.

„Vioara este un instrument extrem de solicitant, mai ales la început, în primii ani. Este o muncă uriașă să scoți din ea primele sunete. La pian, te-ai așezat, ai apăsat pe buton și ai deja sunetul. La vioară muncești un an, doi sau o viață întreagă și nu ajungi să ai sunetul ăla curat. 

Am fost și pianist la început, la cinci ani am început să cânt la pian, după care am căzut în cap, mi l-am spart, mi-am fracturat mâinile și poate nu neapărat ca o concecință logică, dar după aceea m-am apucat de cântat la vioară, la șase ani”, a încheiat Alexandru Tomescu, în cadrul podcastului realizat de Adrian Artene, pe YouTube.

O carieră impresionantă în lumea muzicală

Violonistul Alexandru Tomescu a debutat în 1985, la vârsta de 9 ani ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanța. De atunci, a susținut peste 200 de concerte și recitaluri în peste 30 de țări. De asemenea, a câștigat numeroase premii naționale, cât și internaționale la festivalurile de muzică clasică.

În luna septembrie a anului 2007, i-a fost acordat, de către statul român, privilegiul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702 pentru o perioadă de cinci ani.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.