Vrei o vacanță diferită? Dacă vrei sa ai o experiență autentică, locul acesta din Europa e gata să te primească. Dar, atenție, e o regulă de aur!

Publicat: 22/06/2023 | 00:08
Insula din Europa în care turiștii nu au voie cu telefoanele mobile / Sursă Foto: Facebook

Din această vară, o insulă din Europa le oferă turiștilor o experiență total deosebită. Mai exact, cei care ajung în acest loc nu au voie să folosească telefonul mobil. Într-o eră în care tehnologia face parte din viața de zi cu zi, inițiativa s-ar putea bucura de un real succes. Citiți în continuare unde se află acest loc.

Insula Ulko-Tammio, situată în Golful Estic al Finlandei, va deveni prima destinație turistică în care vizitatorii nu vor avea voie să folosească telefoanele mobile. Prin această inițiativă se dorește încurajarea turiștilor de a se deconecta de la tehnologie măcar și pentru scurt timp. Ei vor avea astfel ocazia să se bucure pe deplin de frumusețea naturii. Turiștii pot ajunge pe insula Ulko-Tammio cu ajutorul bărcilor private sau a feriboturilor, însă sunt încurajați să-și rezerve și transportul fără a folosi telefoanele mobile.

Insula Ulko-Tammio le oferă turiștilor peisaje superbe / Sursă Foto: Facebook

(VEZI ȘI: Orașul cu cea mai scumpă parcare din Europa. Câți euro trebuie să plătești pentru un singur minut)

Locul din Europa în care turiștii nu au voie să folosească telefoanele mobile

Prin această inițiativă, proprietarii insulei doresc să le ofere turiștilor o experiență diferită și autentică, în care se vor putea bucura în liniște de frumusețea naturii.

„Insula Ulko-Tammio, care se află în largul coastei Hamina, va fi o zonă fără telefoane în această vară. Dorim să îi îndemnăm pe turiști să își închidă dispozitivele inteligente și să se oprească și să se bucure cu adevărat de insule”, a declarat Mats Selin, expert în turism.

Insula Ulko-Tammio este unul dintre cele 41 de parcuri naționale din Finlanda. Insula nu este locuită de oameni, dar se bucură de o faună și o floră deosebite. Traseele organizate pe insulă le oferă turiștilor șansa unică de a observa animale și plante rare.

Totuși, renunțarea la telefoanele mobile pe insulă este voluntară, întrucât în zonă există o rețea de telefonie mobilă funcțională. Astfel, tentația vizitatorilor de a se folosi de telefoane va fi foarte mare. Doar cei care vor să se relaxeze total vor renunța la acest obicei.

Inițiativa a fost salutată și de Sari Castren, psiholog și director de cercetare la Institutul finlandez pentru sănătate și bunăstare. Acesta consideră că renunțarea la telefonul mobil în timpul vizitei pe insula Ulko-Tammio va fi extrem de benefică pentru îmbunătățirea stării de spirit a turiștilor care vor da curs acestei inițiative.

„Oprirea telefonului, explorarea naturii și întâlnirea cu oamenii față în față nu pot decât să vă îmbunătățească starea de spirit și bunăstarea. Petrecem nenumărate ore derulând feed-urile de pe rețelele de socializare, așa că o scurtă pauză înseamnă că aveți mai mult timp pentru experiențe noi”, a explicat Sari Castren.

(NU RATA: Motivul ireal pentru care un tânăr n-a fost primit la cazarea deja achitată, în vacanţa din Nisa: „Am rămas pe drumuri la 12 noaptea”)