Vremea face deja ravagii! Întârzieri de până la 75 de minute la trenurile care ajung în Gara de Nord

De: Cancan
Publicat: 28/11/2018 | 11:29

Din cauza ninsorilor, mai multe trenuri CFR Călători înregistrează, miercuri dimineață, întârzieri. Trenul IR 1696 Timișoara – Craiova – București Nord a înregistrat o întârziere de 75 de minute.

Miercuri dimineață, în Gara de Nord mai multe trenuri au înregistrat întârzieri de zeci de minute. Trenul IR 1696 Timișoara – București Nord a înregistrat o întârziere de 75 de minute, IR 1658 Bacău – București Nord, 55 de minute și IR 1570 Galați – București Nord până la 30 de minute.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a precizat miercuri prin intermediul unui comunicat de presă faptul că circulația pe toate magistralele de cale ferată este deschisă, fiind însă adaptată la condiţiile meteo nefavorabile.

Un număr redus de trenuri înregistrează la această oră întârzieri la sosire, acestea fiind însă determinate de adaptarea circulației la condițiile meteo sau de pregătirea şi verificarea suplimentară a materialului rulant pentru reînscrierea în cursă. În această perioadă, angajaţii companiei CFR SA, administrator al infrastructurii feroviare, verifică starea infrastruturii pe toate secţiile de cale ferată de pe raza celor 17 judeţe aflate sub cod galben de ninsori şi viscol, iar pe segmentele unde situația o impune se va intervi cu personal de specialitate şi utilaje pentru remedierea tuturor deranjamentelor tehnice„, a anunțat CFR Călători.