Werder îngropată la Bremen de Frankfurt în restanța din Bundesliga!

Publicat: 04/06/2020 | 10:07

Werder Bremen a cedat la scor de neprezentare, scor 3-0 (0-0) duelul pe care l-a susținut pe teren propriu cu Eintracht Frankfurt într-un meci restanță din runda a 24-a a acestui sezon din Bundesliga.

Gazdele, care veneau după o perioadă bună, fiind neînvinse în ultimele trei partide de campionat, meciuri în care adunaseră 7 puncte, au fost depășite clar de Frankfurt, care prin cele trei puncte cucerite și-a asigurat un final de sezon liniștit.

După o primă repriză care a stat sub semnul echilibrului, oaspeții au deschis scorul în minutul 61 prin Silva pentru ca Stefan Ilsanker să stabilească rezultatul final prin dubla marcată în minutele 81 și 90, prima reușită a acestuia venind chiar la 18 secunde după ce-a intrat pe teren.

În urma acestui eșec, Werder Bremen a ratat șansa de a părăsi zona roșie, fiiind pe locul 17, loc direct retrogradabi, cu un total de 25 de puncte. De partea cealaltă, Frankfurt a pus între ea și Werder 10 puncte, fiind pe locul 11 cu 35 de puncte.

După 29 de runde scurse din acest sezon competițional, Bayern Munchen este lider cu 67 puncte, urmată de Borussia Dortmund, 60 puncte, RB Leipzig cu 58 de puncte, Borussia Moenchengladbach, 56 puncte și Bayer Leverkusen cu 56 puncte.

În weekend în Bundesliga se va desfășura runda cu  numărul 30, capul de afiș al etapei fiind ținut de derby-ul Leverkusen- Bayern Munchen.

Program Bundesliga etapa 30 
Vineri, 5 iunie
ora 21:30 Freiburg – Borussia Mönchengladbach 
Sâmbătă, 6 iunie
ora 16:30 RB Leipzig – Paderborn
ora 16:30 Bayer Leverkusen – Bayern München 
ora 16:30 Eintracht Frankfurt – Mainz  
ora 16:30 Fortuna Düsseldorf – Hoffenheim 
ora 19:30 Borussia Dortmund – Hertha  Berlin 
Duminică, 7 iunie
ora 14:30 Werder Bremen – VfL Wolfsburg 
ora 16:30 Union Berlin – FC Schalke 04 
ora 19:00 FC Augsburg – FC Köln