West Ham decimată de COVID-19 » Opt jucători au intrat în autoizolare!

Publicat: 28/03/2020 | 16:47

Pandemia de coronaviruss care a pus stăpânire și pe Anglia nu au ocolit nici echipele din Premier League. Ultima formație care a anunțat că se confruntări cu probleme mari din cauza temutului COVID-19 este West Ham United.

Oficialii clubului londonez au anunțat că numai puțin de opt ai echipei se află în autoizolare, prezentând simptome specifice temutului virus.

„Fiecare dintre noi este la o strângere de mână sau la un strănut distanţă. Nimeni nu ar trebui să fie prea relaxat. Când noi, cluburile, am vorbit ultima dată, am fost de acord să reîncepem campionatul cât mai curând posibil, ca să îl putem finaliza în luna iulie. Acesta este planul. S-ar putea să jucăm cu uşile închise, chiar dacă nimeni nu îşi doreşte asta”, a declarat Karren Brady, vicepreşedintele lui West Ham, care este totodată şi membru în Parlamentul Regatului Unit.

Potrivit acestuia jucătorii lui Westh Ham au fost lăsaţi să se antreneze acasă, până pe 16 aprilie, iar pe 30 aprilie ar trebui să se reia campionatul din Premier League.

Declarația oficialului lomdonez vine în contextual în care astăzi președintele UEFA a declarat că forul pe care îl conduce are în plan trei variante pentru reluarea competițiilor fotbalistice în Europa.

„Avem în calcul reluarea competițiilor la jumătatea lunii mai, în iunie sau chiar la finele lui iunie. Dacă nu vom reuşi, sezonul este probabil pierdut. Există chiar o propunere care vizează încheierea acestui sezon la începutul sezonului viitor, care va începe un pic mai târziu. Dar neştiind când se va încheia pandemia, noi nu putem să avem un plan definitiv”, a declarat Aleksander Ceferin.