Will Smith, operat de o tumoare precanceroasă. Care este starea de sănătate a actorului american

Publicat: 08/11/2019 | 16:37

Actorul american Will Smith a fost operat de o tumoare precanceroasă apărută în colon, detectată în timpul unui control de rutină, potrivit contactmusic.com. Cântăreţul în vârstă de 51 de ani a spus că a făcut un control de rutină, o colonoscopie, recomandată bărbaților cu vârsta peste 50 de ani, pentru că astfel pot fi detectate semnele incipiente de cancer și alte maladii.

Will a difuzat, de altfel, o înregistrare video a procedurii sale medicale, „I Vlogged My Colonoscopy”, pe canalul său de YouTube, pentru a le arăta fanilor că aceasta nu este atât de deranjantă și rușinoasă pe cât se tem mulți.

În urma acelui control, medicii i-au spus că trebuie să îi îndepărteze chirurgical un polip precanceros care se dezvoltase în colon.

Will Smith spune că trebuie să meargă la un astfel de control la fiecare doi-trei ani, pentru a se asigura că totul este în regulă. Will Smith a debutat ca actor în serial „Prinţul din Bel Air/ The Fresh Prince of Bel-Air” (1990). Pentru rolul pugilistului Muhammad Ali (Cassius Clay), din filmul „Ali” (2001), Will Smith a fost nominalizat la premiul Oscar pentru cel mai bun actor principal. Will Smith a jucat, de asemenea, în „Băieţi răi/ Bad Boys I şi II” (1995 şi 2003), în franciza „Bărbaţi în negru/ Men in Black”, în „Ziua independenţei/ Independence Day”, „În căutarea fericirii/ The Pursuit of Happyness” (2006) – alături de fiul său, Jaden Smith -, pentru care a primit a doua nominalizare la premiul Oscar, „Legenda vie/ I Am Legend” (2007), „Hancock” (2008) şi „Şapte suflete/ Seven Pounds” (2008). În filmul „1.000 post Terra/ After Earth”, de M. Night Shyamalan, Will Smith a jucat din nou alături de fiul său, Jaden Smith. Cel mai recent film al său este „Aladdin”, care a fost lansat în mai.