Zanni i-a declarat război Elenei Marin, după ce aceasta l-a nominalizat pentru eliminare

Publicat: 08/03/2021 | 13:18

Elena Marin a fost favorita publicului în această săptămână. A izbucnit, însă, un război între ea și Zanni după ce fosta asistentă TV l-a propus pentru eliminare pe protejatul lui Alex Velea.

Elena Marin le-a mulțumit telespectatorilor pentru susținerea acordată, iar apoi a fost nevoită să facă o nominalizare. Fosta asistentă TV l-a propus pe Zanni pentru eliminare și și-a spus motivele pentru care a luat această decizie.

„Mi-au transpirat palmele. Motivul pentru care o voi face va fi din punct de vedere social. Mi s-a declarat război și până acum nu am vrut să răspund cu aceeași monedă, pentru că am considerat că la răutate nu e bine să răspunzi cu răutate. Știu că pe oricine aș nominaliza o să-mi pun echipa în cap, dar am fost acuzată că nu sunt asumată deloc.

Pentru că s-a făcut o strategie împotriva mea și nu mi s-a părut corect, pentru că sunt înțepată de fiecare dată când are ocazia și pentru că vreau să fiu asumată și să nu mai dau dovadă de lașitate, pentru că am fost foarte rănită, persoana pe care o nominalizez este Zanni”, a spus Elena Marin.

Decizia Elenei Marin a declanșat un război. Zanni a fost șocat de alegerea făcută de fosta asistentă TV mărturisind că el a încercat să pună capăt tensiunilor dintre ei. Acum, însă, este hotărât să-i declare din nou război colegei sale.

Lupta pentru marele premiu este din ce în ce mai aprigă, iar tensiunile sunt la cote maxime.

„Mă simt surprins, am crezut că va fi un consiliu în care nu voi simți ceva anume, datorită Elenei simt. Simt săgețile războiului la care aveam de gând să pun stop când am nominalizat sportiv. Strategiile de care vorbește Elena au fost făcute drept răspuns la strategia lor. Am vrut de mult să ne oprim, pace sau nu.

Am zis să fim o echipă, dar să nu mai facă voturi neasumate sau vot nul. Asumați-vă că e social sau sportiv. Elena nu a votat nici sportiv cu echipa, dar nici social să o apere pe Andreea. Pusesem stop războiului. Simt săgețile, e o căldură în sufletul meu, e prima oară când sunt la nominalizare și mă gândesc că poate să-mi pună capăt oricine, oricând, oricum.

Râd, dar nu e râsul meu. Se întâmplă și dacă rămân, este oficializat războiul, dar nu mai e război ca acum, e război cu greutăți mari. Dacă va ieși oricine altcineva, atunci s-a dat clopotul de război, mă sui pe cai și mă duc spre ea”, a spus și Zannidache.

Premiul este în valoare de 250.000 de euro

”Survivor România” este un format internațional de succes, produs de Acun Medya, care pune la încercare vedete și personalități încă necunoscute publicului larg și le testează inteligența, inventivitatea, forța fizică, rezistența psihică și puterea de adaptare la condiții extreme. (CITEȘTE ȘI: CINE POATE CÂȘTIGA SURVIVOR ROMÂNIA 2021. COSTI IONIȚĂ A FĂCUT DEZVĂLUIREA: ”AMBII SUNT FOARTE BUNI”)

24 de concurenți au acceptat provocarea ”Survivor România 2021”. Faimoșii și Războinicii vor să demonstreze că pot face față condițiilor dure din Republica Dominicană, depășindu-și astfel limitele. Toți sunt motivați și deciși să câștige marele premiu, în valoare de 250.000 de euro. Concurentul care în etapa de vot organizată în Marea Finală a show-ului  va obţine cele mai multe voturi din partea publicului, va fi declarat câştigătorul trofeului SURVIVOR România.