Zeci de proprietari, obligaţi să renunţe la case şi terenuri pentru centura Capitalei

Publicat: 09/05/2021 | 16:22

 Zeci de proprietari au fost obligaţi să renunţe la case şi terenuri pentru a face loc noii centuri a Capitalei. De trei ani, oamenii așteaptă să primească despăgubiri, după ce au rămas și fără case și fără bani.

O parte din locuinţele de la intersecţia Centurii Capitalei cu Şoseaua Olteniţa au fost dărmâte, iar proprietarii terenurilor au fost puşi să le elibereze. Sunt trei ani de când oamenii au rămas fără case, dar și fără bani. CNAIR îi consideră expropriaţi în acte, dar aceștia nu au văzut până acum niciun leu.

Compania de Drumuri transmite că are de făcut 98 de exproprieri în acea zonă. Pentru 47 dintre proprietari, CNAIR susţine că abia acum elaborează un proiect de HG prin care să modifice o anexă privind exproprierile, încât oamenii să primească banii. Iar pentru alţi 52 de proprietari, CNAIR susţine că face demersuri ca CEC Bank să le pună banii în conturi, potrivit Antena 3.

În acea zonă, ar trebui să se construiască Pasajul Olteniţei, iar şoseaua de centură să fie extinsă la patru benzi.