Zi de fotbal în Liga 1: 8 variante de profit lansate la FC Argeș – Universitatea Craiova și FCSB – FC Botoșani »»

Publicat: 21/11/2021 | 09:32

Prima rundă a returului acestui sezon regular al Ligii 1 programează astăzi două partide.

De la ora 18:00, va avea loc FC Argeș – Universitatea Craiova, partida urmând a conta pentru prima rundă al acestui sezon regular al Ligii 1. Meciul din „Trivale” va fi arbitrat de Marian Barbu din Făgăraș.

Cele două formații au încheiat turul acestui sezon regular al Ligii 1 cu înfrângeri. „Vulturii” au cedat pe teren propriu cu scorul de 1-0 duelul cu FC Botoșani, bifând astfel al doilea eșec consecutiv în campionat după cea cu FCSB, scor 2-1. Cu 21 de puncte acumulate, FC Argeș se află pe locul 9 în Liga 1.

Tot cu un eșec la limită, cu scorul de 1-0, vine și Universitatea Craiova. Elevii lui Laurențiu Reghecampf au pierdut  la Ovidiu cu Farul, eșecul punând capăt unei serii de șapte victorii consecutive în meciurile oficiale ale „juveților”. Aflați la finalul turului la 14 lungimi de liderul CFR Cluj, elevii lui Laurențiu Reghecampf nu-și permit pași greșiți în disputa de la Pitești, motiv pentru care ne așteptăm ca Ivan & co să aibă inițiativa și să forțeze victoria. În tur, oltenii s-au impus la limită cu scorul de 1-0.

Pariuri FC Argeș – Universitatea Craiova
X2 și sub 3.5 goluri- cota 1.52
PSF X – cota 1.60
Peste 7.5 cornere – cota 1.55
FC Argeș, peste 2.5 cartonașe – cota 1.78

Echipe probabile FC Argeș – Universitatea Craiova:
FC Argeș: Greab – Tofan, Turda, Miguel, Latovlevici – Raynov, Dumitrașcu, Palic – Ișfan, Fatai, Dumitru
Universitatea Craiova: Pigliacelli – Căpățână, Găman, Screciu, Bancu – Nistor, Crețu, Houri – Gustavo, Koljic, Ivan

De la ora 20:30, pe „Național Arena”, va avea loc FCSB – FC Botoșani, partida urmând a conta pentru prima rundă a returului acestui sezon regular al Ligii 1. Meciul va fi arbitrat de bucureșteanul Horia Mladenovici. În tur, cele două formații s-au anihilat reciproc, rezultând o remiză albă.

Cele două formații sunt despărțite de patru lungimi după turul acestui sezon regular, FCSB fiind pe locul 2 cu 31 de puncte, botoșănenii ocupând locul 4 cu 27 de puncte. Având în vedere parcursul pe care atât bucureștenii cât și moldovenii l-au avut în această primă parte a „regularului”, sunt toate premisele ca acest duel să se reediteze și în play-off.

La FCSB vom asista la revenirea pe bancă a „principalului” Toni Petrea. Nemulțumit de faptul că echipa sa merge bine în campionat, fiind fără eșec sub comanda lui Edward Iordănescu în ultimele opt meciuri din Liga 1, (n.r. serie în care Iordănescu jr. a bifat 7 victorii și o remiză), Gigi Becali l-a forțat pe tehnician să plece. E limpede că unul dintre motivele divorțului a fost că Edward nu avea „semnal” pe bancă, lucru de neconceput pentru latifundiarul din Pipera, care i-a reproșat tehnicianului că echipa sa „nu joacă nimic”.

Meciurile cu FCSB au reprezentat mai mereu un coșmar pentru botoșăneni, „roș-albaștrii” impunându-se în 16 din cele 22 de „directe”, moldovenii trecându-și în cont un singur succes, alte cinci meciuri terminându-se nedecis. Având însă în vedere evenimentele de la bucureșteni, chiar dacă Keșeru & co sunt favoriți la victorie, vom evita pariurile de tipul 1,X,2 și vom investi în goluri, cele două formații având în componență jucători de calitate, care pot face diferența în orice moment.

Pariuri FCSB – FC Botoșani:
Ambele înscriu sau peste 2.5 goluri – cota 1.65
Mai mult goluri repriza a doua – cota 2.00
Peste 7.5 cornere – cota 1.55
Peste 5.5 cartonașe – cota 1.83  

Echipe probabile FCSB – FC Botoșani
FCSB: Vlad – Crețu, Cristea, Vinicius, Cristea – Oaidă, Șut, Tănase – Olaru, Budescu, Oct. Popescu
Antrenor: Toni Petrea
FC Botoșani: Pap – Braun, Racovițan, Dawa, Șeroni – Papa, Edjouma, Țigănașu – Florescu, Ongenda, Barbosa
Antrenor: Marius Croitoru