Zi importantă în dosarul Colectiv! Judecătorii decid dacă statul plăteşte despăgubiri

De: Cancan
Publicat: 20/11/2017 | 09:55

Judecătorii ar trebui să decidă, luni, dacă vor introduce statul în dosarul Colectiv, pentru plata prejudiciilor. În acest caz, s-au constituit părti civile 139 de persoane, 11 spitale si cinci instituţii, dar judecata pe fond nu a început încă, la mai bine de doi de la producerea tragediei. Patronii clubului Colectiv, Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, sunt acuzaţi de ucidere din culpă, vătămare corporală şi neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. În dosar mai sunt judecaţi Daniela Niţă, patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă  şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Sectorului 4 al municipiului Bucureşti. Potrivit DNA, infracţiunea de abuz în serviciu reţinută în sarcina inculpaţilor constă în eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor.