Ziua în care Cassius Clay a devenit Muhammad Ali

Publicat: 06/03/2021 | 11:20

Desemnat Sportivul Secolului de revista Sports Illustrated și Personalitatea Sportivă a Secolului de BBC, Cassius Clay a fost o voce care a s-a făcut auzită răspicat și dincolo de ringul de box. Implicat activ în lupta împotriva rasismului din Statele Unite, el a trecut la islamism pe 6 martie 1964, când a renunțat la numele său de sclav, după cum a declarat, și a devenit Muhammad Ali. 

„În viața mea, au fost locuri unde nu puteam merge, unde nu puteam mânca. Am câștigat o medalie de aur reprezentând Statele Unite la Jocurile Olimpice, dar când m-am întors în Louisville, eram tratat în continuare ca un negru. Erau restaurante unde nu eram servit, iar mulți mă strigau tot băiete!”, a declarat Muhammad Ali.

„A fost singurul sportiv capabil să solicite și să obțină imediat audiență la toți liderii politici și spirituali ai lumii. Imaginați-vă pentru o clipă un atlet al secolului XXI care să ceară să fie primit de Papa, Dalai Lama, Fidel Castro, Nelson Mandela sau Saddam Hussein. Muhammad Ali a fost, poate, cel mai faimos om de pe Pământ.” Așa l-a descris revista Time pe cel mai mare boxer al tuturor timpurilor și, totodată, una dintre cele mai charismatice personalități ale istoriei moderne.

Născut Cassius Marcellus Clay pe 17 ianuarie 1942 la Louisville, Kentucky, în plină segregare rasială, el a devenit „un nume familiar, respectat și iubit atât în ghetourile din Asia de Sud-Est și în satele din Africa așa cum a fost aclamat și în ringul de la Madison Square Garden”, după cum a spus fostul președinte al Statelor Unite ale Americii, Barrack Obama, la moartea lui Ali.

„Sunt America! Sunt partea pe care nu vreți să o recunoașteți. Dar obișnuiți-vă cu mine: negru, încrezător, arogant, numele meu, nu al vostru, religia mea, nu a voastră, obiectivele mele, nu ale voastre. Obișnuiți-vă cu mine!” – Muhammad Ali

P.S. Povestea completă a lui Muhammad Ali poate fi citită în cartea „100 de sportivi legendari”, care abia a apărut și poate fi găsită la librăriile din țară.