16 ani de la moartea artistei Laura Stoica. Declarațiile emoționante ale mamei sale: ”Au fost ani în care m-am întrebat ce a simțit ea”

Publicat: 09/03/2022 | 18:53

În data de 9 martie s-au împlinit 16 ani de la moartea artistei Laura Stoica. Mama acesteia a făcut o serie de declarații emoționante, într-o emisiune de la Antena Stars.

În seara de 9 martie, în urmă cu 16 ani, Laura Stoica și partenerul său de viață, Cristian Mărgescu, se aflau în mașina personală, în drum spre București. Mai aveau doar 47 de kilometri până în Capitală, însă un autoturism care intrase pe contrasens s-a izbit frontal de mașina în care se aflau cei doi artiști. Din păcate, aceștia s-au stins din viață.

La 16 ani distanță, mama Laurei Stoica a făcut o serie de mărturisiri emoționante, în cadrul unei emisiuni TV de la Antena Stars.

„Îmi aduc aminte de multe ori toate momentele acelea, sunt triste sunt dureroase, dar m-am împăcat cu gândul că așa a vrut Dumnezeu. (…) Au fost ani în care m-am întrebat ce a simțit ea, pentru că era o fire foarte sensibilă. Am aflat ulterior că n-a apucat să realizeze ce se întâmplă, deci nu a apucat să-și dea seama de tragedie. S-a sfârșit repede. Așa a vrut Dumnezeu să-i dea această bucurie de a-și găsi perechea potrivită, de a simți bucuria de a fi mamă și dacă Dumnezeu a vrut să se termine atunci totul”, a mărturisit mama Laurei Stoica.

Citește și VISE ÎNFIORĂTOARE PENTRU FRATELE LAUREI STOICA! CE VEDE DE FIECARE DATĂ CÂND ÎNCHIDE OCHII! „LAURA ESTE MEREU LÂNGĂ MINE”

Mai mult decât atât, mama Laurei Stoica a mărturisit faptul că piesa ”Mai frumoasă” a fost scrisă special pentru partenerul ei de viață. Cei doi au avut o relație extrem de frumoasă.

„Piesa ”Mai frumoasă” i-a dedicat-o lui Cristi, pentru că într-adevăr Cristi o vedea … a fost un om extraordinar. Nu am înțeles decât după cât de extraordinar a fost. N-am auzit până atunci un bărbat care să aibă atâta răbdare. A fost dispus să fie cu ea până în ultima clipă, să meargă cu ea până la capăt”, a dezvăluit femeia.

Vezi și MĂRTURISIRI CUTREMURĂTOARE DIN NOAPTEA MORŢII LAUREI STOICA! FOSTA SOŢIE A LUI DANIEL IORDĂCHIOAIE A DEZVĂLUIT LUCRURI NEŞTIUTE: ”PÂNĂ LA SENTIMENTUL DE VINOVĂŢIE N-A MAI FOST DECAT UN PAS”

Cum a murit Laura Stoica

Artista a decedat la vârsta de 38 de ani, într-un teribil accident rutier, în timp ce se întorcea de la un concert susținut la Urziceni. Ea se afla în mașină cu cel care urma să-i devină soț , bateristul Cristian Mărgescu (ex-Metrock). Tragedia a avut loc în jurul orei 21:30, la ieșirea din Comuna Sinești, șoseaua București-Urziceni. În seara de 9 martie, Laura Stoica și orchestra sa au susținut un recital la Urziceni. Laura Stoica și Cristian Mărgescu se aflau în mașina personală, un Renault Clio, care era condusă de logodnicul ei. Mai aveau doar 47 de kilometri până la București.

O Dacie Papuc condusă de Ion Viorel Druia, un agricultor de 22 de ani din Comuna Slobozia, a intrat pe contrasens. Potrivit anchetatorilor, Laura Stoica și Cristian Mărgescu nici n-au avut timp să reacționeze. Impactul a fost groaznic. Mașina Laurei Stoica a fost proiectată 25 de metri în câmp. A fost necesară intervenția unui tractor puternic pentru a ridica mormanul de fiare, relata presa de la acea vreme.

Când au ajuns la fața locului, polițiștii din Urziceni au putut să constante doar decesul ambilor pasageri aflați în autoturismul Renault Clio. Cel care a condus Dacia a murit și el pe loc. În mașină se afla și tatăl lui, care a supraviețuit doar cu răni ușoare. El a fost singurul martor credibil al teribilului accident care a îndoliat două familii.

Sursă foto: arhivă Cancan