A lucrat în mină, dar scena l-a făcut cunoscut! Povestea minerului-actor

De: Cancan
Publicat: 26/01/2018 | 00:00

A jucat peste 150 de roluri principale pe scenă iar timp de 15 ani a condus chiar destinele Teatrului de Nord, fiind iubit şi apreciat ca un localnic, deşi rădăcinile sale erau departe.

„Eram fiul unei familii de mineri, rămas orfan la 11 ani, după ce tatăl meu a murit într-o explozie. Era miner experimentat şi era şi în echipele de salvatori şi în ianuarie 1963 a sunat sirena de foc. Tata a sărit direct în haine şi a plecat, dar a plecat definitiv. Pentru mine, copil de 11 ani, a fost o întorsătură, pentru că am simţit o maturizare bruscă. Nu atât eu, cât au simţit-o mama, unchiul, profesorii. Eram în clasa a V-a şi, din exuberantul care eram, am ajuns foarte retras. Am terminat generala vrând iniţial să mă duc la un liceu pedagogic în Deva, care tocmai s-a desfiinţat, aşa că am dat o admitere şi am intrat la profil real, deşi nu îmi plăcea matematica”, îşi începe povestea Carol Erdos. (NU RATA, AICI: E încă student, dar a pus pe picioare o afacere cu care nu dă greş. Povestea tânărului care face bani din… pomeni)

“Cum să predea Erdos istoria României?”

În rolul Craiului din „Harap-Alb”

Perioada liceului a fost una plină de activitate, cum este şi normal pentru un tânăr dornic să cunoască lumea. Aici a fost primul contact cu scena, dar într-un mod mai mult decât amatoresc, la câteva concursuri de recitări şi interpretări, unde a fost şi apreciat de către juriu şi răsplătit. Totuşi, nu teatrul, ci muzica l-a atras atunci mai mult şi a făcut parte dintr-o formaţie rock cu câţiva colegi, care mai apoi, sub presiunea clasei a XII-a, s-a desfiinţat, doar unul dintre ei făcând performanţă în acest domeniu şi ajungând toboşarul trupei Phoenix.

„Dascălul de matematică, Dărăbanţ, mi-a schimbat cursul vieţii, după terminarea liceului, trântindu-mă la o admitere la inginerie de mină şi mi-a spus că nu am ce căuta acolo, că nu vrea să omor oameni pentru că nu ştiu matematică. După, m-am dus la Târgu Mureş să dau admitere la Facultatea de Română şi Istorie, pentru că eu doream să mă fac dascăl. Acolo, am dat peste un tovarăş profesor, care la oral, luasem scrisul cu vreo 8,70, la istorie la oral, când am intrat după ce am tras biletul, el îi spune colegului său de comisie: «Uită-te mă, cum o să predea ăsta, pe care îl cheamă Erdos, istoria României?». În momentul ăla am pus biletul pe masă şi am plecat acasă”, mai povesteşte actorul, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA. (CITEŞTE AICI: A riscat banii de la nuntă şi… A făcut 1 milion € dintr-o afacere pornită în garaj)

Miner, portar, pompier, lăcătuş, maşinist, impresar

Carol Erdos este şi un îndrumător valoros pentru tinerii actori

Urmând cursul normal al vremurilor, a fost luat în armată, un an şi patru luni la infanterie rachete, iar, odată întors din armată, în Petrila, singura activitate ce i-a rămas de făcut pentru a avea un venit a fost mineritul. S-a angajat la mină, în echipa unui văr, dar soarta îi pregătise altceva. După un an şi opt luni de mină a suferit un accident, căzând de pe o scară de la o înălţime de 30 de metri, accident care i-a adus sfârşitul „carierei” de miner.

„Dumnezeu nu stă degeaba. Întrebând în oraş unde e de lucru un vecin mi-a spus că fostul meu profesor de română, domnul David, a ajuns directorul teatrului din Petroşani. Am cerut voie să mă duc la domnul director, iar când m-a văzut i-am spus că nu mai pot să lucrez în mină şi i-am cerut de lucru. «Măi băiete, aici sunt actori profesonişti», mi-a răspuns el. I-am cerut orice post, să mătur, să tai, să fac orice. A vorbit cu directoarea adjunctă şi aveau un post de pompier. Am acceptat de pompieri, între timp am stat şi la poartă, apoi, după două luni am făcut şi pe lăcătuşul, maşinistul, am fost şi impresar. Asta ultima am învăţat-o de la un evreu”, mai povesteşte Carol Erdos. (VEZI ŞI: Au îndurat chinuri teribile. Mărturii cutremurătoare din ”Iad”: ”Ne-au împachetat în vagoane şi…”)

Lăudat de critici, dar pus să măture!

Carol Erdos şi-a început cariera la Petroşani

Tânărul Carol Erdos se considera un joker al teatrului, bun pe orice post, şi recunoscător pentru orice i se dădea de lucru. Destinul avea să i se schimbe odată cu venirea la teatrul din Petroşani a maestrului Ion Olteanu, care ajunsese acolo ca să pună în scenă piesa „Vlaicu Vodă”. Între portarul-pompier Carol Erdos şi maestrul Olteanu exista o interacţiune mutuală seară de seara, când acesta din urmă trecea prin faţa porţii păzite de tânărul care urma să devină actor. Într-o seară, tânărul Erdos a fost chemat la o probă de recitare de maestru, ca mai apoi să urmeze o perioadă de pregătire destul de scurtă şi un prim rol, în piesa „Vlaicu Vodă”. (NU RATA, AICI: Azi, e student într-o universitate de renume. Un olimpic ”dă de pământ” cu învăţământul din România. ”M-a dezămăgit faptul că…”)

„După trei săptămâni de pregătire mi-a spus că din următoarea zi voi interpreta rolul lui Pala din «Vlaicu Vodă». Era un rol principal, lângă doamna Clara, servitorul doamnei Clara. Când s-a afişat la avizier că eu voi interpreta rolul lui Pala, actriţa care o juca pe doamna Clara a sărit în sus, că nu joacă cu portarul. Până la minister s-a dus să îl reclame pe Olteanu că a pus pompierul pe scenă. Până la Bucureşti am ajuns cu piesa, şi am căzut în ochii celui mai temut critic de teatru de atunci, domnul Silvestru, care mi-a dedicat o jumătate de articol în revista Teatru, care nu ştia că eu nu am terminat şcoala. Consecinţa articolului a fost că a doua zi măturam curtea de trei ori, care era cât jumătate de stadion, din cauza invidiei directoarei adjuncte, care nu mă suporta”, îşi aminteşte Carol Erdos despre primul rol important de pe o scenă de profesionişti.

“Spectatorii nu sunt vinovaţi când nu le place ceva”

Carol Erdos în „A douăsprezecea noapte”, de Shakespeare

Până să se înscrie şi la cursurile unei şcoli profesioniste de teatru a mai jucat un rol principal, în piesa „Este vinovată Corina?”, de Laurenţiu Fulga. Imediat după această piesă, regizorul Olteanu, care îl urcase pe scenă, l-a convins să meargă la Bucureşti să dea admitere, admitere pe care a luat-o de pe poziţia a patra, din 750 de băieţi care îşi doreau să acceadă la acele cursuri.

De atunci au urmat mai bine de 150 de roluri principale pe diferite scene din ţară, dar cele mai multe pe scena Teatrului de Nord din Satu Mare, unde a ajuns în 1977. Din cei 40 de ani de activitate la Satu Mare, 15 ani a condus destinele teatrului, iar cea mai mare recompensă pe care consideră că o primea este recunoştinţa publicului. (VEZI AICI: Mărturii şocante făcute de sportiva ”notată” cu 10 înaintea Nadiei. Cum a fost umilită o mare gimnastă a României după ce s-a retras! I-au oferit un post de…)

„Supărare pe teatru, pe spectatori, nu am avut niciodată. Toată cariera am luptat să ajut să facem ca teatrul să fie de bună calitate, iar publicul în număr cât mai mare la teatru. Niciodată nu m-am pus în prim plan. Spectatorii nu sunt vinovaţi când nu le place ceva, vinovată este imaginea pe care o arăţi”, afirmă Carol Erdos.

Elevii lui au ajuns şi la Hollywood

Carol Erdos şi-a început cariera în Valea Jiului

Deşi are 66 de ani, se simte încă tânăr şi rezonează foarte bine cu tinerii actori. Apreciază generaţia tânără, tinerii care se apleacă spre teatru şi cei care trec de triajul vieţii de actor, dar nu apreciază neapărat noul stil de a juca, cel plin de obscenităţi. În rest, iubeşte teatrul orice ar însemna el şi ori de câte ori l-ar pune să se redescopere în plăcerile unei noi generaţii. (CITEŞTE ŞI: Există un sat din România unde tinerele învaţă să fie gospodine. Şcoala de neveste)

Ţine bine pasul cu noile generaţii şi prin faptul că predă ore de teatru şi dicţie tinerilor care doresc să îmbrăţişeze această carieră.
„Asta e o pasiunea de a mea. Sunt unii care sunt extrem de talentaţi, care au ajuns actori, am 18 actori ieşiţi din mâna mea, sunt mândru de ei. Faptul că ai două actriţe la Hollywood din Satu Mare, trei actriţe la Londra şi un băiat care e realizator şi producător de televiziune la Londra şi alţi actori în ţară, cred că sunt bogat, mai bogat ca oricine”, mai spune actorul.

Carol Erdos pregăteşte acum şi o carte de memorii, considerând că toate experienţele sale de viaţă, de actor, de regizor, de director, merită lăsate peste timp şi celor care mai târziu vor căuta în generaţia actuală o sursă de inspiraţie şi o călăuză spre scena de teatru. (VEZI ŞI: Este angajată ca arhivar, dar… Povestea uluitoare a coafezei de la ”Românii au Talent”)

ADRIAN LUCIAN