A MURIT! Lora, în stare de șoc! Cauza decesului

De: A. D.
Publicat: 27/01/2020 | 11:24

Lora a trebuit să înfrunte momente grele. Mama artistei s-a stins din viață, răpusă de o boală cruntă, care o chinuia de mulți ani.

Mama Lorei a încercat ani de zile să învingă cancerul la sân, însă din păcate nu a reușit. În anul 2004, mama cântăreței a suferit o operație la nivelul sânilor la Spitalul Universitar Fatih, din Istanbul. În timpul acelei operații i-a fost amputat sânul stâng. Se pare că boala a rcidivat, iar sfârșitul a fost unul tragic. (CITEȘTE ȘI: LORA A FĂCUT ANUNȚUL! ARTISTA SE RETRAGE DIN MEDIUL ONLINE

După aflare veștii, vedeta a publicat un mesaj emoționat pe rețelele de socializare, iar fanii au încercat să îi fie alături. „«Cine are părinţi, pe pământ nu în gând/ Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând..» Drum lin mamă scumpă..ai plecat cu jumătate din inima mea”, a scris Lora pe rețelele sociale

În 2014 s-a operat în Turcia

Cu ceva ani în urmă, mama Lorei a trecut printr-o intervenție chirurgicală de mastectomie la sânul stâng. Medicii au confirmat că este vorba de cancer la sân, iar operația a durat trei ore. Aceste ore au fos infernale pentru Lora care a primit consiliere psihologică din partea unui specialist, cât timp mama ei s-a aflat în blocul operator.

„Mamei mele i-a fost tăiat sânul! I s-a făcut o operație de mastectomie totală la sânul stâng. Exista posibilitatea aceasta și era oarecum pregătită pentru ea. Pentru mine a fost cumplit, dar trebuia să mă țin tare în fața ei. Am fost ajutată de un psiholog ca să depășesc momentul și am primit suport moral pe parcursul celor trei ore în care mama s-a aflat în sala de operații. Cei din spital m-au văzut plângând și au trimis un medic psiholog care să stea de vorba cu mine. Am simțit un val de afecțiune din partea tuturor, a medicilor, a personalului. Oamenilor din țară îmi trimiteau mesaje de încurajare și se rugau pentru noi”, a declarat Lora atunci.