A murit un membru al trupei Vama Veche: ”E cea mai cumplită dimineață!”

Publicat: 28/08/2020 | 11:47

Trupa Vama Veche este în doliu! Un membru al trupei a murit vineri dimineața. Artistul Ovidiu Niculescu avea să facă anunțul emoționant pe pagina de socializare.

CITEȘTE ȘI: DOLIU ÎN CINEMATOGRAFIE! A MURIT ACTORUL ALLAN RICH. MOTIVUL PENTRU CARE A FOST INCLUS PE LISTA NEAGRĂ LA HOLLYWOOD

Traian Bălănescu, pianistul trupei Vama Veche, a decedat în această dimineață. Ovidiu Niculescu avea să scrie un mesaj copleșitor, după ce a aflat trista veste, care i-a înmărmurit și pe fanii cunoscutei formații.

NU RATA: A MURIT RENUMITUL ACADEMICIAN EMILIAN POPESCU! CARIERA IMPRESIONANTĂ A PROFESORULUI

”Uneori așa îmi vine să urlu la cer când rapește oameni speciali și talentați înainte de vreme! E îngrozitor! A murit Balanescu Traian al nostru! E cea mai cumplita dimineață Traiane, așa ceva nu se face dragule, nu aud decât pianul tău cu care ai încântat generații cu piesele trupei Vama Veche și efectiv nu pot să ma opresc din plâns….ai lăsat o umbră imensă în soare blondule nebun de frumos, așa să știi…RIP”, este mesajul cutremurător al lui Niculescu.

A murit Traian Bălănescu, membru fondator al trupei Vama Veche

Alături de Liviu Mănescu (bass) și Tudor Chirilă (vocal), Traian Bălănescu (claviaturi, pian) este unul dintre membrii fondatori ai trupei de muzică rock Vama Veche, apărută în septembrie 1996.

Ionel „Tase” Tănase (baterie) a colaborat cu trupa doar la primul album, „Nu am chef azi” (1998), locul său în formație fiind luat mai apoi de Răzvan „Lapi” Lupu.

În toamna lui 2006 trupa s-a despărțit, iar în decembrie 2006, Traian Bălănescu, Răzvan „Lapi” Lupu și Liviu Mănescu au acționat în instanță membrii trupei Vama, pentru încălcarea drepturilor de autor asupra pieselor Vama Veche.

Ulterior, Traian Bălănescu (claviaturi, pian), Liviu Mănescu (chitară, bass) și Răzvan „Lapi” Lupu (tobe) au fondat Trupa Veche. În 2007, formația de muzică rock a lansat albumul 1.907 km. La începutul anului 2010, membrii formației erau Traian Bălănescu (pian), Liviu Mănescu (chitară, bass), Doru Cincă (tobe), Bogdan Sandu (chitară) și Bogdan Olaru (vocal).

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult