A venit Crăciunul în România! Lidl, Kaufland și Jumbo se întrec deja în oferte. Unde găsești reduceri chiar și de peste 50%

Publicat: 18/11/2023 | 08:47

Cu aproximativ o lună înainte de data oficială, a venit Crăciunul în România. Marile magazine s-au transformat deja în adevărate căsuțe din poveștile de iarnă. Brazi de toate mărimile, globuri în toate culorile, figurine cu reni, Moș Crăciun și spiriduși așteaptă să ajungă de sărbători în casele cumpărătorilor. Prețurile sunt pentru toate buzunarele, iar unele magazine au în această perioadă și reduceri considerabile, chiar și de peste 50%.

Marile magazine s-au pregătit serios pentru sărbătorile de iarnă. Rafturile sunt ticsite de ornamente de brad de tot felul, de la globuri și figurine cu spiriduși, oameni de zăpadă și Moș Crăciun până la instalații de iluminat multicolore cu sute de beculețe. Cei care vor să-și împodobească de sărbători nu doar casa, ci și exteriorul mașinii pot să-și cumpere cu numai 5 lei un set de coarne de ren din material textil.

A venit Crăciunul în România! Marile magazine se întrec deja în oferte

CANCAN a luat pulsul prețurilor la decorațiuni și brazi artificiali în patru dintre cele mai populare lanțuri de magazine: Carrefour, Lidl, Kaufland și Jumbo. Cei care aleg să-și facă din timp cumpărăturile pentru împodobirea bradului pot profita de reduceri care, în unele cazuri, depășesc chiar și 50%.

Ce oferte de Crăciun au cele mai importante supermaketuri din România

De exemplu, Carrefour are promoții la brazii artificiali, indiferent de culoare sau dimensiuni. Astfel, prețul unui brad verde de 2,4 m înălțime a fost redus de la 699 de lei la 399 de lei, iar un brad argintiu se vinde cu 229 de lei în loc de 499 lei, prețul inițial. Un brad verde de 2,50 m înălțime costă 649 de lei în loc de 849 lei.

Cei care nu dispun de un spațiu mare pot opta pentru brazi de dimensiuni mai mici. Un brad artificial de 1,80 m înălțime costă 199 de lei.

Oferta de globuri este și ea una generoasă și ca varietate, și ca prețuri. Cele mai ieftine seturi de globuri costă 9,99 de lei, iar prețurile ajung și la 24,90 lei. Prețul beculețelor de brad variază în funcție de numărul acestora. Astfel, o instalație de beculețe costă între 15,90 lei și 49 lei.

Cei care vor să ofere un cadou în ton cu sărbătorile de iarnă pot alege un glob ornamental de birou, care costă 29,90 lei sau, dacă vor să cumpere ceva simbolic, dar de efect, pot opta pentru decorațiuni de Crăciun special concepute pentru mașini, mai exact coarne de ren din material textil, care sunt tot la preț promoțional și costă doar 5 lei perechea.

Ofertele LIDL sunt generoase

LIDL vine, pe lângă decorațiunile de Craciun clasice, și cu o ofertă generoasă în materie de dulciuri într-o ediție specială pentru sărbătorile de iarnă. De exemplu, o figurină de ren, cu ciocolată, costă 54,99 lei. Am mai găsit aici globuri din sticlă cu 9,99 lei setul, globuri de plastic cu 19,99 lei setul, stickere decorative de sărbători la 4,99 lei și seturi de globuri în diferite forme la 39,99 lei.

La Kaufland, prețul globurilor variază între 19,99 lei și 34,99 lei, în funcție de mărime, model și materialul din care sunt realizate. Un set de 15 globuri mari costă 34,99 lei, iar un brad în miniatură pentru decorarea biroului costă 29,99 lei. Prețul instalațiilor de iluminat variază între 129 de lei și 199 lei, iar o coroniță de brad artificial cu led costă 99,99 lei.

Jumbo a amenajat un spațiu generos pentru brazi și decorațiuni de Crăciun. În funcție de bugetul fiecăruia, cumpărătorii au de unde alege. Pentru cei care fie nu au timp să împodobească bradul, fie sunt mai comozi, există la vânzare brazi parțial decorați. Un astfel de brad de 90 cm înălțime, care este împodobit cu 40 de beculețe, costă 79,99 lei, iar unul fără beculețe, 69,99 lei. Un brăduț alb de 50 cm, care are și suport din lemn, costă 24,99 lei.

Jumbo are oferte atractive și pentru Crăciunul din acest an

Prețul unui brăduț decorativ de birou variază între 14,99 lei și 29,99 lei, iar figurinele care se pun în pomul de Crăciun costă între 4,99 lei și 9,99 lei bucata. În ceea ce privește instalațiile de lumină, prețul acestora diferă în funcție de numărul beculețelor. De exemplu, o instalație cu 180 de beculețe costă 49,99 lei, iar una cu 100 de beculețe și lumină multicoloră, 34,99 lei.

This browser does not support the video element.