Acum s-a aflat adevărul! Care a fost, de fapt, motivul divorțului dintre Bianca Drăgușanu și Victor Slav: „El a mai tras de mine, dar…”

Publicat: 04/05/2023 | 22:03

Bianca Drăgușanu și Victor Slav au format unul dintre cele mai populare cupluri de pe scena mondenă. Cei doi s-au iubit timp de șase ani, iar apoi au decis că trebuie să o ia pe drumuri separate, chiar dacă aveau un copil împreună. Recent, Bianca Drăgușanu a vorbit despre motivele divorțului.

În anul 2013, Bianca Drăgușanu și Victor Slav își uneau destinele în mod oficial. Cei doi au făcut nunta, însă un an mai târziu au ajuns la divorț. Cu toate astea nu au renunțat la relația lor și la scurt timp decideau să își mai dea o șansă. Lucrurile au funcționat pentru o perioadă, iar în anul 2016 aceștia au devenit părinți. Însă, în cele din urmă și-au dat seama că nu mai pot funcționa împreună așa că s-au despărțit definitiv.

Recent, Bianca Drăgușanu a vorbit despre relația cu Victor Slav, dar și despre motivele ce au dus la divorț. Se pare că povestea lor de dragoste a fost una intensă, dar care s-a stins repede. Aceștia nu erau meniți să rămână împreună, iar Bianca Drăgușanu și-a dat seama prima de acest lucru. Chiar dacă Victor Slav și-a dorit ca relația să meargă mai departe, mai ales de dragul micuței Sofia, totuși blondina a decis să pună punct și să își caute fericirea în altă parte.

„Ne-am cunoscut pe platourile de filmare, a fost o chimie între noi doi. Am fost magneți, ne-am lipit vreo 6 ani din viață. Este tatăl copilului meu, va fi prezent în viața mea și a Sofiei mult timp, ne respectăm.

Am divorțat pentru că am ajuns, la acel moment, amândoi la concluzia că s-a terminat povestea. Anumite povești de dragoste sunt făcute ca să se termine, să se consume. El a mai luptat, a mai tras de mine, pentru familie. Eu, când am rămas însărcinată, chiar dacă nu eram în relațiile cele mai bune cu tatăl copilului, i-am zis: eu acest copil îl păstrez, va fi fetiță și va fi prietena mea cea mai bună”, a declarat Bianca Drăgușanu în cadrul unei emisiuni de televiziune.

(CITEȘTE ȘI: CEL MAI PENIBIL MOMENT DIN VIAȚA BIANCĂI DRĂGUȘANU! ”NU ȘTIAM CUM SĂ MĂ DAU JOS!”)

În ce relații au rămas Bianca Drăgușanu și Victor Slav

Chiar dacă au decis că nu pot forma un cuplu, Bianca Drăgușanu și Victor Slav au rămas în relații bune de dragul fetiței pe care o au împreună. Cei doi păstrează legătura și comunică ori de câte ori este nevoie. De obicei discuțiile lor au legătură doar cu micuța Sofia

„Acum toate discuțiile noastre sunt strict legate de copil și atât. Ne intersectăm doar când sunt probleme sau discuții despre copil, nu avem foarte multe lucruri de discutat ca să iasă ceva contradictoriu. Orice om se maturizează, timpul trece constructiv și în evoluție”, a declarat Bianca Drăgușanu, potrivit unica.ro.

Chiar dacă a bifat deja un divorț, Bianca Drăgușanu nu spune nu unui nou mariaj. Pentru moment blondina nu are în calcul asta, însă spune că atunci când o să fie momentul potrivit nu o să îl ocolească. Dacă o să simtă că a găsit bărbatul potrivit și că asta trebuie să facă, Bianca Drăgușanu este deschisă să ajungă, din nou, în fața altarului.

Eu sunt genul de femeie care s-ar mărita. Momentan lucrurile sunt un pic complicate, având în vedere situația. (…) Nu zic nici nu, nici da, vedem ce o vrea Dumnezeu, cum s-or aranja energiile, Universul. Eu sunt omul care atrage cam ce își dorește”, a mai spus Bianca Drăgușanu, în cadrul unei emisiuni de televiziune.

(VEZI ȘI: BIANCA DRĂGUȘANU, LA UN PAS SĂ SUNE LA 112! CE A PĂȚIT VEDETA, CHIAR ÎN ATELIERUL EI DE ROCHII)