Adolescent român, campion la înot, răpus de COVID. “Era tânăr, plin de viață și de speranțe”

Publicat: 12/01/2022 | 10:47

Emanuelle Alessandro Pandele, un român de 17 ani, campion la înot și component al lotului național al Italiei, a murit din cauza unor complicații post COVID. Familia și cei care l-au cunoscut pe tânăr sunt distruși de durere.

Emanuelle Alesandro Pandele a fost internat mai multe zile la Terapie Intensivă, aflându-se în stare foarte gravă. În primă fază, a fost dus la spitalul din Macerata, după care la cel de urgență din Ancona, la ATI, unde și-a dat ultima suflare în noaptea de luni spre marți.

(NU RATA: OCTAVIAN JURMA, PREDICȚIE ÎNFIORĂTOARE: “DACĂ NU DECLARĂM STARE DE URGENȚĂ, VOM CĂRA MORȚII ÎN CAMIOANE”)

Tânărul era rezident, alături de familia sa, în Montecassiano, Macerata. Era un înotător de elită, câștigător a numeroase trofee, alături de lotul național al Italiei. Din păcate, acesta suferea de o boală care nu îi permitea să se vaccineze împotriva coronavirusului.

Campion la înot, răpus de COVID. “A murit din cauza unor complicații”

Vestea morții sale a venit ca un șoc pentru Federația Italiană de Înot, cât și pentru familia și apropiații lui. Sergiu Balaban, jurnalist român stabilit în Italia, a confirmat decesul adolescentului.

Emanuele era român, avea 17 ani. Era campion la înot și făcea parte din echipa națională a Italiei. Am fost la Macerata în 2018 să filmez un reportaj despre el. Era tânăr, sănătos, plin de viață și de speranțe. Aseară a murit din cauza unor complicații post covid. N-aș fi scris asta aici dacă nu apărea în presa italiană, chiar dacă aflasem devreme. Păcat. O îmbrățișare familiei”, a scris, pe Facebook, jurnalistul.

Peste 59.000 de persoane au murit în România

În România, potrivit ultimului raport, 59.070 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 10.01.2022 (10:00) – 11.01.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 43 de decese (22 bărbați și 21 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

Din totalul de 43 de pacienți decedați, 38 au fost nevaccinați și 5 vaccinați. Cei 5 pacienți vaccinați aveau vârste cuprinse între grupele de vârstă 50-59 ani și peste 80 ani. Pacienții vaccinați care au decedat prezentau comorbidități.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult