„Afacerea Bachus”, cel mai mare scandal public al României comuniste. Filmul cu Ștefan Mihăilescu-Brăila, inspirat din drama ultimului condamnat la moarte

Publicat: 18/08/2023 | 11:03

Gheorghe Ştefănescu s-a născut la 11 septembrie 1929. Deși era doar un absolvent de opt clase, avea să devină omul aflat în centrul unuia dintre cele mai mari scandaluri de corupție din perioada comunistă. Metoda prin care s-a îmbogățit era una de o simplitate dezarmantă, cunoscută ca Afacerea Bachus și a pus pe jar autoritățile române în perioada 1971-1978. Era gestionarul unei prăvălii cu vinuri din București. Devenise liderul unei grupări considerate mafiote care a adus statului un prejudiciu de 4,5 milioane de dolari. I-au fost confiscate peste 19 kilograme de aur și pietre prețioase.

Șapte ani de huzur în stil capitalist

Totul a început în 1971, în depozitul său de vinuri de pe Calea Griviţei. Conform unui documentar realizat de TVR, procesul său s-a judecat la Tribunalul Bucureşti, iar, la final, Ştefănescu a fost condamnat la pedeapsa capitală. A fost executat prin împușcare la Jilava și înmormântat în cimitirul închisorii. Avea 52 de ani.

Vreme de șapte ani, pe Calea Griviţei, undeva la intersecţia cu şoseaua Nicolae Titulescu, exista o prăvălie mică, dar elegantă. Magazinul avea clienţi fideli care cumpărau de acolo un vin „bun şi ieftin”. Unitatea se numea „Depozitul de vinuri şi rachiuri, cu desfacere către populaţie” şi aparţinea de ICL Alimentara – Sector 1. Bucureştenii îi spuneau însă „la Ştefănescu”, după numele şefului unităţii, un om între două vârste, dinamic și glumeț.

Administrator al renumitelor podgorii de la Coteşti, Ştefănescu fura o bună parte din vin, dând vina pe „dezastrele naturale” pentru a justifica producţiile slabe. Apoi, amesteca vinurile ieftine cu cele mai scumpe, iar băutura rezultată o vindea la preţul mai mare. În afară de vin a contrafăcut şi ţuică de prune. În toată perioada, a contrafăcut peste 400.000 de litri de vin. Se estimează că paguba pricinuită statului a fost de 4,5 milioane de dolari americani, la valoarea din anii ’70, iar la cea actuală-aproape 10 milioane de euro. Legenda spune că din banii recuperaţi comuniştii ar fi reconstruit podul Grant.

Metoda simplă: vinul botezat

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada menționată, Ştefănescu a amestecat vin de 7 lei litrul, cu cel de 9 lei litrul, pe care l-a vândut la preţul mai mare. În aceeași măsură, combina vinul de 9 lei cu cel de 12 lei litrul şi îl comercializa la preţul din urmă. Totodată, Ştefănescu amesteca rachiul de drojdie de 30 de grade cu ţuică de prună (24), pe care o “boteza” cu diferite cantităţi de apă. Vindea amestecul sub denumirea de „ţuică de prună”. Pentru a aduce tăria alcoolică la nivelul de 24 de grade, cât prevedea rețeta veritabilă, „adăuga o cantitate de apă în funcţie de cantitatea de rachiu de drojdie introdusă”.

Un Al Capone modern

„Bachus” ţinea personal evidenţa, repartiza vânzătorii prin rotaţie, ca să nu cunoască valoarea încasărilor zilnice, iar pentru a-i determina să nu vorbească, le dădea sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, licori lumești, dar şi alimente. În cei aproape opt ani de lucru intens, Ştefănescu a intrat în legătură cu şefii celor mai mari întreprinderi vinicole din judeţul Vrancea şi din alte zone la fel de cunoscute. Circuitul era deosebit de complex, incluzând şi falsificarea unor acte de gestiune, atât la furnizori, cât şi la prăvălia condusă de el.

Filmul în care Mihăilescu-Brăila a jucat magistral

A fost arestat în 1978. A urmat un proces care a durat trei ani. Dosarul Vinul a intrat în istorie. Cazul a fost atât de mediatizat de presa comunistă, încât bucureştenii din zona Griviţei-Basarab cunoşteau întreaga poveste a depozitului de alcool la care făceau cozi de zeci de minute în anii ’70. Peste toate, în 1984, cazul Ştefănescu a fost subiect de film:„Secretul lui Bachus“, cu Ştefan Mihăilescu -Brăila în rolul principal. Un rol pe care cei care au anchetat cazul l-au considerat magistral. Practic, actorul a intrat în pielea gestionarului depozitului de vinuri.

Un alt amănunt este că Gheorghe Ştefănescu nu era poreclit „Bachus“ şi nu i se spunea nici „Bumbescu“, ca în film. Apropiaţii îi spuneau nea Gică. Singurul lucru adevărat, care apare şi în pelicula lui Geo Saizescu şi Titus Popovici, este că, în pofida bogăţiei strânse de-a lungul timpului, Gheorghe Ştefănescu avea un stil modest de viaţă, așa cum procedau gangsterii adevărați, pentru a nu da de bănuit, așa cum notează historia.ro.

Aurul și bișnițarii, capăt de linie

Întreaga afacere s-a prăbușit de la o tranzacţie cu aur. Metalul prețios a fost elementul declanşator. Şocul a fost totuşi milionul de lei găsit la el. Aici s-a aflat în faţa faptului împlinit. Nu a avut ce să mai facă. Celor care-l susţineau nici nu le venea să creadă ce s-a găsit la Ştefănescu. Un milion de lei, în 1978, era enorm. Plus case şi bijuterii.

Prinderea lui Ştefănescu a venit în urma unei informaţii din zona bişniţarilor. Una dintre informaţiile Miliției care duceau spre Ştefănescu era legată de faptul că el era preocupat de achiziţia de aur. Cumpăra bijuterii sub orice formă. Un pont primit la vremea respectivă se referea la faptul că omul urma să ia de la un bişniţar o mare cantitate de aur. S-a realizat flagrantul undeva, în apropierea depozitului său de vinuri. Era vorba de câteva lănţişoare. În urma percheziţiei atât acasă, cât şi la locul de muncă a venit uriașa surpriză.

Gheorghe Ștefănescu, omul datorită căruia a fost creat celebrul personaj „nea Bachus”

Fiind şi primul mare caz de fraudă economică, anchetatorii vedeau în Ştefănescu un adevărat mafiot. Gruparea coordonată și pusă la punct de el era una ermetică, de tip familial, constituită mafiot. Cu puternice încrengături şi în sus, şi în lateral. În sus ca să se acopere prin corupţie şi în lateral erau furnizorul şi cel care transporta marfa. Banii erau investiți în aur, valută, obligaţiuni CEC.

El acţiona direct. Gheorghe Ştefănescu era tipul mafiotului tradiţional. Cu o anumită cultură a banului. O avariţie specifică, totală. Îl avea pe primul secretar la mână. Pe lângă acesta, directori şi directoraşi. Aceia veneau să-şi ia tainul. Spre final refuzau să-l mai ridice, pentru că era prea mare. El dicta. La comandantul miliției locale nu avea nicio problemă. Fiecare trecea şi îşi lua darul. Era bidonul de vin, nici nu se luau în calcul banii la acel nivel. Sumele consistente aveau o destinație doar de el știută. Era un tip foarte calculat. Ştia care-i preţul fiecăruia. Era jupânul total.

Verdictul

Începute în 1978, procesele penale împotriva lui Ştefănescu au durat până în 1980. Atunci a fost dată şi sentinţa de pedeapsă cu moartea, la 26 aprilie 1980. Executarea a avut loc după mai bine de un an şi jumătate, după ce familia lui Ştefănescu a încercat să obţină strămutarea pedepsei capitale în închisoare pe viaţă. Eforturile au fost zadarnice. Oricum, dosarul era unul care era cunoscut chiar de Nicolae Ceauşescu. Fusese informat aproape imediat, la o zi sau două. Toată acţiunea a fost coordonată direct de generalul Nuţă, șeful Inspectoratului General al Miliției.

După condamnarea lui Ştefănescu, fiii lui, Mircea şi Gabi, au fost închişi pentru complicitate alături de tatăl lor. Ambii au murit la câţiva ani după ce au fost eliberaţi.