Alex Bodi și Ema Uta, party în raiul bombardierilor şi al fetelor de oraş! S-au „rupt” în dansuri până dimineaţa. Video

Publicat: 13/03/2022 | 13:53

Nu mai este niciun secret faptul că Alex Bodi și Ema Uta formează un cuplu de câteva luni. Cei doi s-au afișat în luna februarie în ipostaze foarte romantice. Pe rețelele de socializare, a fost postat un videoclip din Maldive în timp ce se țineau în brațe, astfel fiind confirmate dezvăluirile pe care CANCAN.RO le făcea, cu luni în urmă. De data aceasta, cei doi s-au filmat în raiul bombardierilor şi al fetelor de oraş.

De câteva luni, Alex Bodi și Ema Uta formează un cuplu. S-au afișat împreună atât în resorturi de lux din străinătate, dar și în localuri de fițe din Capitală. De data aceasta, CANCAN.RO vă aduce în atenție ultimul mega-party la care au luat parte cei doi!

Musculosul Alex Bodi s-a distrat în compania partenerei sale, Ema Uta. Îmbrăcați la patru ace, cei doi au dansat și au făcut consumație în Clubul Face din Capitală. Pe ritmurile melodiilor, iubita lui Bodi s-a filmat în „raiul” bombardierilor și al fetelor de oraș, apoi a postat clipul pe internet. Dorind să îl „captureze” în imagini și pe partenerul ei, Alex Bodi a încercat să își „ascundă” fața, în timp ce s-a „rupt” pe celebra melodie Jerusalema.

Nu rata: REACȚIA LUI ALEX BODI, DUPĂ DEZVĂLUIRILE CANCAN.RO DESPRE SEJURUL ÎN MALDIVE. ”EMA A VRUT SĂ CONTRIBUIE, DAR…” ”STRÂNG BANI DE RATE PENTRU URMĂTOAREA VACANȚĂ!”

Alex Bodi și Ema Uta, în vacanța din Maldive/ Sursă foto: Instagram.com

Nu rata: EL ESTE DENUNȚĂTORUL LUI ALEX BODI! “SHARPELE NEBUNU” & FOSTUL SOȚ AL BIANCĂI AU FOST “FRAȚI” PÂNĂ SĂ-I PROBEZE DIICOT-UL: MEGA-PARTY-URI CU ȘAMPANII SCUMPE + AU ÎMPĂRȚIT UN ROLLS ROYCE ȘI… | SUPER GALERIE FOTO

Alex Bodi, acuzat de trafic de persoane și proxenetism

În anul 2020, Alex Bodi era trimis în judecată de procurorii DIICOT, alături de alte 29 de persoane, într-un dosar care vizează traficul de persoane și proxenetismul. La momentul respectiv, în comunicatul din partea DIICOT se arăta faptul că inculpații făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, fiind acuzați de trafic de persoane, proxenetism, şantaj, sustragere de sub sechestru, trafic de minori, deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, spălarea banilor şi mărturie mincinoasă. Bărbatul a fost acuzat că ar fi recrutat mai multe tinere pe care le-ar fi obligat să se prostitueze. La momentul respectiv, Alex Bodi era căsătorit cu Bianca Drăgușanu.

Citește și ALEX BODI NU MAI E BAD BOY LÂNGĂ MICUȚA LUI! ”MUSCULOSUL” I-A FĂCUT SELENEI TOATE POFTELE

O parte dintre persoanele citate în dosar recrutau victimele și se transportau în Germania, le adăposteau, le supravegheu și „colectau” veniturile care erau obținute în urma actelor de prostituție. Potrivit informațiilor, banii se transportau personal în țară, unde erau împărțiți între membrii grupării. Pe de altă parte, victimele care nu „acceptau” condițiile impuse de persoanele respective erau sechestrate și supuse anumitor violențe și amenințări.

Victimele se aflau ”adăpostite” în imobile stabilite de membrii grupării, erau transportate în locurile unde erau obligate să practice acte de prostituție și erau, în permanență, controlate și supravegheate. Victimele nu aveau asupra lor acte de identitate, acestea rămânând în posesia membrilor grupării. De asemenea, potrivit informațiilor, unele tinere ajungeau a fi vândute altor traficanți, în scopul exploatării.

Ulterior, Alex Bodi a fost arestat, apoi a fost plasat sub control judiciar. Bărbatul fusese săltat chiar din locuința sa, iar, la momentul respectiv, se afla în compania unei alte tinere.

This browser does not support the video element.