Alex Delea, despre revenirea la „Survivor”. Ce spune despre rolul pe care îl va avea: „Nu te aștepți”

Publicat: 24/01/2023 | 14:39
Alex Delea. Foto: Facebook

Alex Delea, câștigătorul show-ului din Republica Dominicană în sezonul trecut, revine la Survivor. Iată ce rol va avea și de când îl vor putea revedea telespectatorii.

Participarea la show-ul „Survivor România”, din sezonul trecut, i-a adus titlul de câștigător. Iar odată cu acest titlu, viața i s-a schimbat complet. A căpătat notorietate, a fost cooptat în proiecte TV, iar surprizele nu se opresc aici. Căci pentru Alex Delea, show-ul „Survivor” continuă. În cadrul unui interviu recent, acesta a spus că va face parte, din nou, din proiect.

Alex Delea, despre revenirea la Survivor. Ce rol va avea

Fostul câștigător susține că va face parte din producția „Survivor”, din nou, însă de data aceasta se va axa mai mult pe partea de online, unde va contribui la creșterea audienței, conținut și va implementa strategii de promovare.

„Am proiecte în acest an, dar încă nu s-au concretizat, doar ce am vorbit despre ele zilele trecute. Online vor fi câteva și cu Survivor. Până când se termină Survivor voi fi administratorul Survivor, va trebui să vorbesc, să creștem puțin audiența și pe partea de online. Vom face content, în afara televiziunii, mai mult pe partea online”, a spus acesta, pentru PlayTech. 

Alex Delea / (Foto: Instagram)

(CITEȘTE ȘI: Alex Delea a spus tot, după ce a văzut ce au pățit concurenții Survivor 2023! „Cei de acasă nu își pot imagina ce se întâmplă acolo”)

Cât despre condițiile din cadrul show-ului, acesta susține că cei care se uită de acasă nu-și pot imagina cât de grele sunt probele și tot ceea ce se petrece acolo.

„Deocamdată șoc, șoc după șoc! Zici că mă uit la o telenovelă, la un serial, incredibil! Nu te aștepți la nimic! De fapt poți să te aștepți la orice, pentru că vine și îți dă o palmă Survivor de nu mai știi de nimic. Tu îți închipui cum sunt cei de acolo? Dacă eu de acasă sunt șocat, din canapea! Incredibil! Ce fac oamenii aceia acolo? De unde le vin toate ideile astea?”, a mai completat acesta, pentru sursa menționată.