Alexandra Stan iubeşte din nou, la un an de la divorț! Cine este și cu ce se ocupă noul bărbat din viața artistei

Publicat: 14/07/2022 | 11:17

Alexandra Stan este una dintre cele mai apreciate artiste, atât în România, cât şi de peste hotare. Deşi se bucură de succes în plan profesional, în plan personal, cântăreaţa nu a avut atât de mult noroc. În urmă cu câteva luni, blondina a trecut printr-un divorţ, după o scurtă perioadă de la căsătorie. Ulterior, aceasta a apărut la braţul altui bărbat, însă nu pentru mult timp. Recent, aceasta a fost suprinsă în compania unui tânăr misterios. Iată despre cine este vorba.

La circa un an de când a decis să rupă căsătoria de primul ei soț, Alexandra Stan pare că este din nou fericită. Recent, aceasta s-a afişat în mediul online cu un alt băiat pe nume Daniel Bobovnikov. Din pozele pe care tânărul le publică pe reţelele de socializare pare că se ocupă cu modelingul.

CITEŞTE ŞI: CE A PUTUT SĂ SPUNĂ ALEXANDRA STAN DESPRE FOSTUL SOŢ. NIMENI NU SE AŞTEPTA LA ASTA: „MI-AM DAT SEAMA MAI TÂRZIU CĂ EL ÎNCERCA SĂ MĂ RUPĂ DE TOT…”

În ultimele zile, cei doi s-au afișat fără reținere pe Instagram, spre surprinderea celor care îi urmăresc.

Mai mult decât atât, Daniel Bobovnikov și artista au petrecut clipe minunate împreună şi Neversea. Tânărul şi-a susţinut partenera şi a fost alături de ea chiar înainte de a intra pe scenă.

Deşi nu au făcut declaraţii oficiale despre povestea lor, cei doi par extrem de fericiţi unul în compania celuilalt.

Alexandra Stan şi Daniel Bobovnikov

Alexandra Stan, la un pas să semneze un contract cu o platformă pentru adulți

Alexandra Stan a vorbit în cadrul unui podcast despre modul în care s-a decis să facă bani în pandemie. Cum evenimentele și concertele au fost restricționate, pentru a combate răspândirea virusului, mai mulți artiști au fost nevoiți să se îndrepte spre alte domenii, mai ales în mediul online. A fost chiar la un pas să semneze un contract cu platforma OnlyFans, un site unde utilizatorii plătesc un abonament pentru a vedea conținut destinat adulților.

”Și, ce crezi, am ajuns și am vorbit chiar cu OnlyFans din UK, am avut niște meeting-uri cu ei și aproape am semnat un ”deal” (trad. înțelegere) cu ei şi aproape mi-am făcut cont! Nu eram însă decisă sută la sută… Aveam şi un nume pentru asta, într-un studio de videochat eu să fiu în pat şi titlul să fie «In bed with Alexandra Stan»… Am văzut şi eu că apar pe Pornhub… e un clip împărţit în mai multe… Oricum, în ultima perioadă nu am mai fost aşa… am momente când mă îmbrac aşa… dar mi se pare că se foloseşte prea mult energia asta feminină, sexuală, în scopurile care nu trebuie! Clipurile mele sunt sexy, dar nu sunt aşa, porno”, a spus Alexandra Stan în cadrul podcastului „Aproximativ Discuţii” de la Happy Fish, cu DJ Gojira.