Alina Sorescu, mai sinceră ca niciodată: „Nu am regrete!” Ce-și dorește cântăreața pentru anul 2023

Publicat: 20/12/2022 | 20:55

Despărțirea dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu a zguduit între showbiz-ul românesc! După 12 ani de căsnicie, cei doi au ajuns în pragul divorțului, iar până să fie finalizat întreg procesul, aceștia luptă pentru custodia fetelor. Artista a făcut noi declarații în despre ultimele evenimente din viața ei și spune că nu regretă nimic din ce s-a întâmplat. Mai multe detalii, în rândurile de mai jos.

Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au despărțit încă din primăvara acestui an, însă au confirmat acest lucru ceva timp mai târziu. Nimeni și nimic nu părea că-i va putea despărți, iar din exterior, totul părea perfect. Nu se știu motivele pentru care cei doi au decis să pună capăt căsniciei care a durat 12 ani, însă, decizia pare a fi cea mai bună, după cum dă de înțeles artista. Deși nu a vrut să ofere nicio declarație la început, cântăreața și-a adunat curajul și a ales să facă mărturisiri, în cele din urmă.

Alina Sorescu /Foto: Instagram

(CITEȘTE ȘI: De ce nu au divorțat încă, Alina Sorescu și Alexandru Ciucu. Avocata artistei a spus care e motivul)

Alina Sorescu: „Nu am regrete”

În cadrul unui interviu recent, Alina Sorescu a declarat că nu are regrete și că anul 2022 a fost un an bun pentru ea, atât din punct de vedere personal, cât și profesional. Pentru anul ce vine, își dorește să-și găsească liniștea și să se așeze toate lucrurile.

„Anul 2022 a fost complicat din punct de vedere personal pentru mine, dar așa e în viață, și cu suișuri, și cu coborâșuri. Nu am regrete. Îmi doresc ca în 2023 să se așeze toate lucrurile și să îmi găsesc liniștea și din punctul ăsta de vedere”, a spus artista, pentru wowbiz.ro.
Cât despre planurile de sărbători, cântăreața a mărturisit că va munci chiar și până de Crăciun, pentru că are multe proiecte care se desfășoară în această perioadă.