Am prins-o pe Alice în Țara Minunilor! ”Fosta” lui Bobby Păunescu, dată pe spate de un domn misterios, la un pahar de vin

Publicat: 06/04/2022 | 23:40

Alice Peneacă e, mai mereu, veselă. Nici pandemia nu a reușit să-i alunge zâmbetul larg, deși a avut de suferit. Și dacă lângă ea apare și câte un domn misterios, atunci scena nu poate fi decât savuroasă. Râzând cu gura până la urechi au surprins-o paparazzii CANCAN.RO pe Alice, la un pahar de vin și la o vorbă dulce, iar imaginile vă sunt prezentate în exclusivitate.

Alice Peneacă și-a dat întâlnire cu un amic chiar în buricul Capitalei, acolo unde aveau să pună țara la cale. Dar și să dea drumul glumelor care, la un moment dat, au dat-o pe spate pe ”fosta” lui Bobby Păunescu. Totul la un pahar de vin, pe terasa restaurantului Grano.

CITEȘTE ȘI: ALICE PENEACĂ A AJUNS DE NERECUNOSCUT DUPĂ DIVORȚ! CÂT DE MULT S-A ÎNGRĂȘAT

Alice Peneacă, șpriț energizant cu un bărbat misterios

La sacou s-au afișat cei doi, iar începutul a fost cu tatonare. Alice și-a fixat bărbia în palmă și a ascultat vorbele misteriosului bărbat. El a dat drumul cuvintelor cursiv și elegant. Atmosferă liniștită, în care povestea a curs lin. Doar că zbuciumatele glumițe au rupt lacătul coliviei în care fuseseră închise. Și a început joaca. Alice s-a teleportat în Țara Minunilor. Alături de el, distinsul domn.

Alice Peneacă și Bărbatul misterios s-au întâlnit la un pahar de vin, unde au râs cu gura până la urechi (Foto: CANCAN.RO)

Spectacolul începe brusc. Alice nu-și mai ține frumoasa-i fățucă în palmă, râde aproape în hohote, la fel partanerul ei de discuție. Buzele li se înmoaie în paharul de vin, din când în când, iar cheful de distracție crește exponențial, mai ales după ce pe masă și-a făcut apariția un savuros pahar de Martini Fiero. Curg glumele, curg lacrimile, de atâta râs. El își aprinde o țigară, ea își trece mâna prin păr, țintindu-l cu privirea. Așteaptă noua provocare. Câteva clipe durează și iar e ”rupere de nori” la masa lor. Cică râsul întinerește, ei, dacă așa o fi, Peneacă și amicul ei ar fi trebuit să se trezească pe băncile școlii!

Cum a ajuns celebră Alice Peneacă

Alice Peneacă s-a născut pe 31 octombrie 1991 și are o poveste de viaţă interesantă. A vrut să fie naş pe tren, dar destinul îi hărăzise un alt viitor, așa că a fost respinsă.  A ales, atunci, modelingul. Și, de-a lungul timpului, frumoasa româncă a apărut în numeroase şedinţe foto pentru reviste de la noi sau de peste hotare, în reclame. Ba chiar a ajuns şi în Hong Kong, ca model.

Avea să se intersecteze cu Bobby Păunescu. Și apoi să se mărite cu el, în 2015, după doi ani de relație. Relaţia lor nu a fost una de durată. Astfel, în octombrie 2018, într-un interviu pentru revista perfecte.ro, Alice confirma că este în plin proces de divorţ. Se scurseseră trei ani de când se cununase cu Bobby.  

NU RATA: ALICE PENEACĂ A POZAT COMPLET GOALĂ! UITE CÂT DE FRUMOASĂ E SOŢIA LUI BOBBY PĂUNESCU

„Din păcate, aşa este viaţa, cu bune şi cu rele. Acum urmează să vedem ce ne rezervă viitorul. Orice spune sau ce va spune ea, eu nu o să comentez din simplul motiv că sexul frumos are întotdeauna dreptate“, declara, la momentul respectiv, Bobby Păunescu.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult