Amalia Bellantoni, în mijlocul unui mega-scandal. Vedeta e profesoară la o școală din București, iar părinții sunt revoltați: „Nu o vrem în școală! A luat 5,2 la examen!”

Publicat: 12/09/2023 | 08:03

Luni, 11 septembrie, s-a lăsat cu scandal mare la școala unde predă Amalia Bellantoni. Părinții sunt revoltați de nota mică pe care vedeta a luat-o la examenul de titularizare, iar din acest motiv nu o vor la catedră. Unii dintre ei au ales să protesteze în fața unității de învățământ, iar blondina a sunat la poliție spunând că se simte amenințată.

Noul an școlar a început cu stângul pentru Amalia Bellantoni. Pe lângă activitatea de antreprenor, blondina și-a dorit să predea franceza, iar acum a reușit să ocupe un loc la catedră, la Școala Belciugatele. Până să ajungă în acest punct, Amalia a activat ca stewardesă, iar în anul 2019 a intrat în atenția publicului, în urma participării la emisiunea culinară Chefi la cuțite, de la Antena 1. Ulterior, tânăra antreprenoare a început să aibă apariții din ce în ce mai dese în cadrul emisiunilor TV sau în studiourile de știri.

Acum, vedeta este în mijlocul unui mega-scandal, după ce a prins un loc la catedră, iar părinții nu vor ca elevii să învețe de la ea, pe motiv că a obținut nota mică la examenul de titularizare.

CITEȘTE ȘI: Amalia Bellantoni nu a mai suportat și a răbufnit în direct: „Au plâns în poala mea. Mi se face pielea de găină”

Amalia Bellantoni, în cadrul emisiunii Chefi la cuțite / foto: Facebook

Părinții au făcut grevă la școala unde predă Amalia Bellantoni: „Vrem pe cineva mai bun”

Mai mulți părinți au protestat în curtea școlii, iar din acest motiv Amalia Bellantoni a sunat la 112 spunând că se simte amenințată. În timp ce se afla în direct, la România TV, vedeta a intrat în conflict cu o mamă, care s-a luat de ea.

„Sunt instigatori la școala din Belciugatele! Mă simt în pericol. Sunt aici niște persoane pe care domnul șef de post nu dorește să le identifice, nu dorește să intervină. În momentul de față, domnul șef de post se uită la noi cum sunt agresată și nimeni nu intervine. Vă rog frumos să trimiteți un echipaj de poliție!”, a spus Bellantoni la telefon.

„Nu o vrem în școală! A luat 5,2 la examen! N-o să reziste mult aici! Cu nota asta? Dânsa nu știe să predea!”, a spus o mamă.

Bellantoni a întrebat-o: „Dvs. aveți facultate?”

„Da, am!” a răspuns părintele.

„Și de ce nu veniți dvs. să predați?”

„Nu vreau!”, i-a replicat femeia vedetei. „Vrem pe cineva mai bun!”, notează DC News. 

VEZI ȘI: Cine este, de fapt, Amalia Bellantoni? Din ce face bani „rivala” Mirelei Vaida de la Acces Direct