Amanții pe care Maria Tănase i-a avut de-a lungul vieții. Tumultoasa „carieră” amoroasă a „Păsării Măiestre”

Amanții pe care Maria Tănase i-a avut de-a lungul vieții sunt figuri cunoscute în lumea bună a Capitalei. Cea care avea să devină „Doamna cântecului românesc”, fascinând publicul cu frumusețea și inconfundabila sa voce, a pășit în viață la 25 septembrie 1923, în București. Mai exact, în mahalaua Cărămidarilor, azi cartierul Tineretului, fiind al treilea copil al Anei Munteanu și al florarului Ion Coandă Năstase.

Copila a urmat vreme de un semestru cursurile Liceului „Spiru Haret”, apoi pe cele ale liceului de fete „Ion Heliade Rădulescu”. Adolescenta de 15 ani a concurat la Miss România. Doi ani mai târziu se angaja casieriță într-un birt, unde obișnuia, câteodată, să și cânte. Acolo a descoperit-o regizorul Sandu Eliad, omul care i-a sugerat să-și valorifice harul într-o carieră artistică. Linia melodică, acuratețea tonalităților abordate, ținuta scenică erau atuurile unice care urmau să o propulseze pe Maria Tănase către o apreciere unanimă, o faimă „conjugată” la superlativ. O solistă cum nu avusese România vreodată.

„Când cânta, spunea scriitorul și poetul avangardist Geo Bogza, dincolo de vocea ei, inteligența se simțea în permanență trează. Ea nu s-a intimidat și nici nu a fost tentată de parvenire vocală. A cântat ca o femeie de la țară, ca o țărancă”.

Amanții pe care Maria Tănase i-a avut de-a lungul vieții au fost figuri cunoscute ale vieții publice din România

În primăvara lui 1934, marele Constantin Tănase îi deschidea viitorul unui glorios drum artistic, cu un contract la Teatrul „Cărăbuș”. Câteva luni mai târziu, debuta în spectacolul Cărăbuș-Express sub pseudonimul ales de celebrul comediant, Mary Atanasiu. Peste cinci ani, Maria pleca, împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănica Luca, la New York. Metropola americană găzduia Expoziția Universală. În pavilionul „Casa românească”, a cântat în fața fostului președinte american, Herbert Hoover, a celui în exercițiu, F.D. Roosevelt, a faimosului violonist și dirijor, Yehudi Menuhin, precum și a genialilor George Enescu, Dimitrie Gusti și Constantin Brâncuși.

„Pasărea măiastră a muzicii românești”, așa cum a definit-o Nicolae Iorga, „Edith Piaf a României” a reprezentat un fenomen unic, fiind considerată prima divă din țara noastră, în cel mai real sens al cuvântului. Interpreta de muzică populară, ușoară, lăutărească și teatru de revistă a trăit și a cântat ca un veritabil artist, cu o pasiune inegalabilă. A performat, pe onorarii uneori colosale, în localuri faimoase ale vremii: „Café Wilson”, „Capșa”, „Luther”, „Parcul ARO”, „Continental”, „Hanul lui Manuc”, „Neptun” ș.a., în prezența unor iluștri literați precum Liviu Rebreanu, Ion Minulescu, Camil Petrescu, Ion Pillat. La rândul lor, puternic impresionați de talentul artistei.

A iubit mult și cu ardoare

Maria Tănase a avut iubiri pătimașe, începând cu dragostea din adolescență pentru medicul cu care a rămas gravidă. Acesta i-a înterupt sarcina, o intervenție ce i-a marcat întreaga viață, bucuria de a avea un copil. Mai mult, a început să fumeze, nărav care avea să-i ruineze cariera și să o trimită în mormânt.

A urmat relația pasională cu Constantin Brâncuși, cel ce i-a fost idol declarat, amorul nebunesc cu spionul francez Maurice Negre, pentru care și-a vândut averea ca să-l scape de cei 10 ani de închisoare la care fusese condamnat. Apoi, o idilă de scurtă durată cu sculptorul Constantin Anghel, căruia cântăreața i-a fost model în atelierul lui.

Zvonurile vremii spuneau că „i-a căzut la drum de seară” și lui Eugen Cristescu, șeful Serviciului Special de Informații al României, în perioada 1940-45.

După un şir de dezamăgiri amoroase, Maria Tănase s-a măritat la 37 de ani cu Clery Sachelarie, care îi fusese confident ani buni. Chiar dacă se speculează că a mai avut relaţii pasagere şi după căsătorie, ea şi-a iubit soţul, mărturisindu-i dragostea într-o scrisoare, pe patul de moarte: „Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară şi galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoţie : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”.

Brâncuși, idolul vieții sale

Revenind la relația cu cel mai mare sculptor român din toate timpurile, Maria Tănase avea atunci 25 de ani, era o voce cunoscută în toată ţara şi înregistrase primul ei disc la Viena. „Brâncuşi a cunoscut-o intim pe Maria Tănase. S-au întâlnit pe linia folclorului muzical, a inteligenţei şi a mondenităţii. S-au văzut prima dată la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la o expoziţie din 1938, pe care o onorau sub diriguirea lui Dimitrie Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă cu invective din partea neichii Costache”, a descris relaţia celor doi Petre Pandrea, în cartea „Brâncuşi- Amintiri şi exegeze”.

Cei doi s-au iubit cu foc. „Când te ascult cum le zici, Marie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru câte o Pasăre Măiastră!”, îi zicea sculptorul, la începuturile relaţiei, potrivit click.ro

Însă, spiritul libertin al Mariei Tănase nu i-a fost pe plac, spunând despre ea că nu cântă, ci boceşte. Mai mult, i-a reproşat că îşi iroseşte talentul prin cârciumi şi că ar trebui să meargă la Operă dacă vrea să se considere artistă. „Casandră antică, o plângătoare profesionistă, ajunsă bună pentru zaiafeturi de trântori“, acestea au fost vorbele aruncate de sculptorul gelos către artistă. S-au despărţit la fel de repede cum s-au îndrăgostit, iar peste ani, Brâncuşi a declarat că relaţia lor a durat „până când ne-am plictisit definitiv unul de celălalt“.

Cântecul de lebădă

În primăvara anului 1963, Maria se afla într-un turneu la Hunedoara. La un moment dat, i s-a făcut rău pe scenă. A chemat-o pe Mia Braia, sora cunoscutei soliste Ioana Radu, și a rugat-o să continue recitalul. Avea să pună capăt pentru totdeauna reprezentațiilor. Aflase că e bolnavă de cancer la plămâni. Pe 2 mai a ajuns la București, fiind internată de urgență la Spitalul Fundeni. Acolo unde avea să părăsească lumea celor vii, după trei săptămâni de agonie, la ora 14.10. Avea doar 50 de ani. Teribila veste a șocat întreaga țară. Ziua de 25 iunie a fost decretată de doliu național. Aproape 1 million de oameni au condus-o până la Aleea Artiștilor din Cimitirul Bellu.

Ca un necrolog, Constantin C. Nottara scria următoarele: „Sunt voci care nu exprimă numai frumosul muzical, minunea veche și cu toate astea mereu nouă a cântecului, ci ceva mai mult, exprimă sufletul unui loc și al unui timp. Așa a fost vocea Mariei. Când cânta ea, parcă plângea un violoncel cu strunele de mătase”.