Ana Baniciu a dezvăluit ce a făcut cu premiul pe care l-a câştigat la Asia Express

De: Cancan
Publicat: 28/11/2021 | 14:08

Ana Baniciu şi Raluka au reuşit să căştige primul sezon de la Asia Express. Cele două artiste au trecut prin multe momente grele, însă au demonstrat că sunt extrem de puternice atunci când sunt într-o competiţie. După ce emisiunea a luat sfârşit mulţi s-au întrebat ce a făcut blondina cu premiul câştigat. Iată ce a dezvăluit.

Ana Baniciu şi Raluka au demonstrat că merită să fie câştigătoarele marelui premiu. Fanii celor două artiste au fost curioşi să afle pe ce au cheltuit cântăreţele banii.

Astfel, pentru a le face pe plac admiratorilor, Ana Baniciu a decis să răspundă la întrebarea cea mare.

Mai exact, în cadrul emisiunii prezentate de Cuza, blondina a recunoscut că și-a locuit o locuință din suma primită de la Antena 1.

„Mi-am luat apartament, măi băieți”, a fost răspunsul vedetei când a fost întrebată ce a făcut cu banii de la Asia Express.

Băieţii au fost surprinşi de răspunsul cântăreţei şi au avut o reacţie pe măsură: „Ce bani puțini am luat noi, hai să plecăm, Emi”.

Din ce câştigă Ana Baniciu bani în ultima perioadă

În cadrul unui interviu recent, Ana Baniciu a vorbit despre cum a trecut ea peste perioada dificilă din timpul pandemiei și cum a reușit să se mențină pe linia de plutire. Artista a preferat să nu se agite foarte mult și să ia lucrurile pas cu pas. Chiar dacă de concerte nu a mai fost vorba, aceasta nu a renunțat la muzică și chiar a petrecut mai mult ore în studio, pregătind piese noi.

CITEŞTE ŞI: ANA BANICIU, DETALII DESPRE NUNTA CU EDY KOVACS. CÂND VA AVEA LOC MARELE EVENIMENT

În ceea ce privește veniturile, Ana Baniciu nu se poate plânge nici de acest capitol. Tânăra a mărturisit că principala sa sursă de venit în această perioadă a fost mediul online, artista având mai mule contracte de imagine.

„Sunt bine, sunt liniștită, stau mai mult în casă în perioada asta, pentru că e o perioadă destul de ciudată pentru toată lumea. Eu am încercat să mă adaptez la ce se întâmplă acum, pentru că e o chestie de durată și nu am vrut să îmi schimb viața cu totul. Nu sunt vreo panicoasă.

Am foarte multe campanii de imagine, online-ul este online și funcționează, și mă bucur tare mult că funcționează, și măcar așa reușim să intrăm în contact cu alți oameni. Pe lângă asta, am avut foarte multă treabă și în studio, am două piese pe care vreau să le lansez de ziua mea. Sunt niște piese de maturizare în ceea ce mă privește.”, a declarat Ana Baniciu, potrivit Fanatik.

 

Sursă foto: Instagram