Ana Morodan povestește cum a dat de pământ cu producția de la Antene: «Fă, a câta oară vă spun, în p*&a mea, că eu nu fac numai proiectul ăsta? + cum explică momentul de la Capatos când a apărut beată

Publicat: 30/08/2022 | 23:40

Ana Morodan este o persoană excentrică, așa cum se descrie chiar ea, nu se ferește să spună lucrurilor pe nume. Așa s-a întâmplat și de această dată, iar în exclusivitate pentru CANCAN.RO, “Contesa Digitală” a vorbit despre întârzierea apariției pe sticlă a emisiunii „REALĂ, by Ana Morodan” – sezon II, dar și despre „poftele nebune” pe care le are în timpul filmărilor, însă, nu pot fi îndeplinite din cauza regulilor Consiliului Național al Audiovizualului. 

Emisiunea în care “Contesa Digitală” este protagonistă – „REALĂ, by Ana Morodan”, difuzată pe Antena Stars, al cărei sezon se află la numărul al doilea, trebuia să aibă debutul în data de 29 august, în tandem cu celelalte emisiuni ale postului.

Acest lucru se va întâmpla, însă, în data de 12 septembrie, iar asta pentru că Ana Morodan, după cum mărturisește chiar ea, a crezut că în luna august, ea împreună cu echipa ei, au vacanță. Totodată, “Contesa Digitală” a recunoscut sincer faptul că i-a fost lene să filmeze episoadele în avans, astfel, emisiunea a întârziat.

„Trebuia să înceapă din 29 august, dar mi-a fost mie lene”

Faptul că Ana Morodan a trăit cu impresia că toată luna august se va bucura din plin de vacanță, a decalat debutul pe post al emisiunii „REALĂ, by Ana Morodan”. În același timp, ea a purtat o discuție cu producătorii show-ului, pe care i-a rugat să o înțeleagă în ceea ce privește lucrurile pe care le are de făcut pe lângă filmările de la Antena Stars.

„O să înceapă sezonul II pe la începutul lui septembrie, trebuia să înceapă din 29 august, dar mi-a fost mie lene, le-am zis că nu pot… Le-am zis «Să mă înțelegeți că nu duc acum, lăsați-mă să îmi caut alt spațiu de birou, trebuie să mai angajez oameni, mai am și alte business-uri, am și clienți în zona de online. Stați o țâră că nu duc, eu în capul meu mi-am notat că toată lumea în luna august are vacanță».

Nefiind un om care știe toată bucătăria TV-ului din spate, nu mi-a trecut prin cap că noi trebuie să filmăm în avans. Eu m-am programat că am toată luna liberă. M-am dus și le-am spus «Fă, a câta oară eu vă spun în p*&a mea, voi nu înțelegeți că eu nu fac numai proiectul ăsta? Lăsați-mă că am și eu alte treburi, am și alte business-uri» Și mi-au zis «Bine, Morodan. Lasă că ne descurcăm, facem cumva…» .

Mă bucur foarte tare că sezonul ăsta o să fie cum mi-am dorit, de luni până vineri, câte 45 de minute că simțisem că muream două ore, vai de @* mea, filmam ca nebunii și era mult…, a declarat Ana Morodan, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

Emisiunea Anei Morodan, apariție decalată pe post / (Sursa: Instagram)

(NU RATA: De ce nu vrea, de fapt, Ana Morodan să facă un copil. Sacrificiul pe care îl face „Contesa digitală”)

„Eu m-aș duce, sincer, să beau câte un vinuleț din când în când”

În același timp, probabil pentru a destinde atmosfera în timpul fimărilor, Ana Morodan a declarat faptul că ar prefera, ca din când în când, să bea câte un pahar de vin, însă acest lucru nu îi este permis de către producătorii emisiunii, pe motiv ca aceasta nu are voie să consume alcool iar asta să se vadă la televizor.

„Eu m-aș duce, sincer, să beau câte un vinuleț din când în când, să-mi pun un pahar de rose, numai că nu mă lasă ăia că se vede pe filmare și nu te lasă să bei un pahar de rose la televizor”, a continuat Ana, într-o notă amuzantă.

„O dată la șase luni fac ceva să comenteze lumea”

Ana Morodan este recunoscută pentru show-urile pe care le face în diferitele emisiuni la care participă. Show a făcut și în emisiunea lui Dan Capatos, acolo unde telespectatorii au tras concluzia că Ana s-a prezentat în stare de ebrietate pe canapeaua de la Xtra-Night Show. Contesa Digitală a ținut să lămurească acest aspect, menționând faptul că acela a fost un act actoricesc prin care a dorit să atragă atenția publicului.

„Aia (n.r. momentul în care Ana Morodan a apărut în stare de ebrietate în emisiunea Xtra-Night Show) era cu trei-patru zile înainte de fimare (n.r. filmarea emisiunii „REALĂ, by Ana Morodan”) și a fost o chestie gândită de noi, de toată echipa. Eu, o dată la șase luni fac ceva să comenteze lumea. De bine, de rău, să comenteze lumea. A fost o joacă actoricească. Mă scuzați că nu am dat la teatru. Scuzați-măăă„, a explicat Ana Morodan, pentru CANCAN.RO.

Ana Morodan, act actoricesc în emisiunea lui Dan Captos / (Sursa: Instagram)

(VEZI ȘI: Imagini de infarct cu Ana Morodan. „Contesa Digitală” s-a fotografiat în sânii goi pe reţelele de socializare)

„Sunt un om pe care ori îl iubești, ori îl urăști

Totodată, „Contesa Digitală” a subliniat faptul că nu o interesează ce se spune despre ea, iar mai mult decât atât, nu se consideră neapărat un om comod.

„Lucruri care mă afectează pe mine țin de mine și de evoluția mea. Da, sigur că m-a afectat când bunicii mei și tatăl meu au murit toți într-o săptămână, pot să îți spun lucruri din astea din viața mea care da, m-au afectat. Dar ce scrie lumea despre mine, astea nu pot să spun că mă afectează. Să fii un om care este conștient că a ales să se expună, lucurile astea vin la pachet. Eu sunt un om excentric. Poate pentru unii nici nu sunt un om comod. Sunt un om pe care ori îl iubești, ori îl urăști. Nu mă aștept să mă placă toată lumea și pornind de la această idee, nici nu mă afectează când cineva nu mă place. Dar ce, stă cu mine în casă, în puii mei? Sau dorm cu el în pat să mă afecteze?”, a încheiat Ana Morodan, în exclusivitate, pentru CANCAN.RO.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

This browser does not support the video element.