Anca Pandrea, momente dificile în plină epidemie. Cu ce probleme s-a confruntat artista. A chemat de două ori salvarea

Publicat: 14/10/2020 | 08:39
Anca Pandrea doarme cu turbul de oxigen lângă pat

A fost o perioadă dificilă pentru Anca Pandrea, artista face parte din categoria persoanelor cu risc ridicat în ceea ce privește infectarea cu noul coronavirus. În toată această perioadă de pandemia, actrița a fost extrem de precaută și a încercat să se țină departe de virus, însă problemele nu au ocolit-o.

Anca Pandrea suferă de mai multe afecțiuni cronice, printre care și o insuficiență cardiacă și pulmonară, așa că infectare cu noul coronavirus nu ar fi prea ușoară pentru ea. Din cauza acestor lucruri Anca Pandrea a fost cât se poate de vigilentă și a încercat să se țină departe de tot, chiar a renunțat și la vizitele regulate la mormântul fostului soț. (CITEȘTE ȘI: ANCA PANDREA, OMAGIU PENTRU IURIE DARIE! A ORGANIZAT O EXPOZIȚIE ÎN MEMORIA ACTORULUI)

„Nu am mai fost la el de când a început starea de urgență. În luna martie, de ziua lui, aranjasem totul pentru o nouă expoziție în foaierul Teatrului de Comedie, cumpărasem chiar și o sută de pahare de sticlă, dar nu am mai putut face nimic, pentru că a venit pandemia. În vară, medicul pneumolog nu mi-a dat voie să merg la el, din cauza temperaturilor ridicate, iar acum este din nou nebunie”, a declarat Anca Pandrea, pentru Playtech.

Anca Pandrea a chemat de două ori salvarea

Anca Pandrea a respectat toate regulile și sfaturile oferite de autorități, nu a intrat în contact cu multe persoane și a încercat să iasă din casă foarte rar. Deși a făcut totul ca la carte, problemele nu au lipsit. Actrița a fost nevoită se cheme de două ori salvarea acasă. (VEZI ȘI: ANCA PANDREA NU MAI IESE DIN CASĂ! NICI LA MORMÂNTUL LUI IURIE DARIE NU A MAI AJUNS: ”NU AM PUTUT SĂ…”)

„Am avut o pneumonie urâtă. Am sunat la 112 și am avut un mare noroc. Medicul de pe Ambulanță, Cristina Damian, un om extraordinar, căreia îi sunt și acum recunoscătoare, a reușit să mă pună pe picioare în doar câteva zile, prin tratamentul pe care l-am luat acasă.

A doua oară, în urmă cu vreo lună, am avut o enterocolită, îmi era foarte rău. De data aceasta, a fost o mare diferență în atitudinea medicului care a venit. De fiecare data, am refuzat pe semnătură să merg la spital. E rău dacă ajungi acolo în această perioadă, nu se știe dacă mai scapi. Ferească Dumnezeu să ai nevoie de internare”, a mai declarat actrița pentru sursa citată.