Andra și Măruță, „actori” în „Singur acasă”. Au recreat cea mai haioasă scenă, iar internauții i-au luat cu asalt

Publicat: 26/12/2022 | 14:34

Producția americană „Singur acasă” a făcut furori de-a lungul timpului, iar de când a avut premiera pe micile ecrane, oamenii nu s-au mai săturat să-l revadă. În fiecare an, filmul aduce românii în fața televizoarelor ca și când l-ar viziona pentru prima dată, iar povestea lui Kevin îi ține mereu în suspans.

Filmul „Singur acasă 2- Pierdut în New York” a fost urmărit cu sufletul la gură și cu pasiune de fiecare dată, chiar dacă românii știu deja replicile actorilor pe dinafară. Cea mai amuzantă scenă din partea a doua a filmului a fost recreată de Andra și Măruță, în „complicitate” cu părinții cântăreței, Eva, dar și cu alte persoane apropiate.

Andra și Măruță au recreat scena din „Singur acasă”

Andra și Cătălin Măruță s-au dovedit a fi niște actori desăvârșiți, pentru cine nu a știut până acum. Cei doi au intrat în pielea personajelor din „Singur acasă” și au recreat scena în care toată familia McCallister realizează faptul că micuțul Kevin nu se află cu ei, atunci când aterizează avionul în New York.

Din mână în mână, vrând să-i paseze rucsacul băiatului, își dau seama la final că nu au cui, așa că mama sa trece printr-o stare de leșin. De data aceasta, David a fost protagonistul care a lipsit, așa că Andra a „leșinat” chiar în brațele tatălui său, la fel cum a făcut mama lui Kevin atunci când a realizat că acesta era pierdut în New York.

CITEȘTE ȘI: ANDRA MĂRUȚĂ, DEZVĂLUIRE NEAȘTEPTATĂ DUPĂ CONCERTUL DE LA SALA PALATULUI: ,,AM UN SINGUR REGRET…”

Andra și Măruță au recreat scena din „Singur acasă” (Sursă: Facebook)

NU RATA: CE FĂCEAU ANDRA ȘI EVA ÎN BAIE, ÎN TOIUL NOPȚII. CĂTĂLIN MĂRUȚĂ LE-A SURPRINS ÎN IPOSTAZE RARE!

Cum au reacționat internauții la scena reprodusă de ei

Internauții au fost de-a dreptul fascinați de scena reprodusă de ei, căci trebuie să recunoaștem faptul că le-a ieșit ca la carte și a fost extrem de haioasă. Imediat după ce au publicat clipul video pe rețelele de socializare, secțiunea de comentarii a fost luată cu asalt de fani. Iată câteva dintre comentariile lor:

„Cât de super sunteți!!! Super tare!!!” / „Mortali” / „Tare!!! Crăciun binecuvântat!” / „Cât de tare. Fabuloasă Andra!” / „Vaiii! n-ai cum așa ceva!” / „Ați câștigat trendul!” / „Pur și simplu am murit!” / „Cât de tare! Vă ador!” / „Ce fain…e super bravo…Crăciun fericit!” / „Vă ador!” / „Ce super!!! Chiar sunteți o familie mare și frumoasă, ca în acel film!”, au fost câteva dintre comentariile internauților care s-au uitat continuu la clipul video postat de Andra și Măruță.

This browser does not support the video element.