Andreea Bălan a dat cărțile pe față! Care a fost, de fapt, motivul pentru care a trișat la America Express

Publicat: 02/05/2023 | 23:05

De curând, Andreea Bălan s-a întors din una din cele mai mari aventuri ale vieții sale. Artista a făcut echipă cu Andreea Antonescu la America Express, iar cele două au jucat chiar și marea finală. În timpul competiției, Andreea Bălan și-a atras antipatia publicului și asta pentru că uneori alegea să respect propriile reguli, nu pe cele ale jocului. Acum, cântăreața a vorbit despre motivele ce au făcut-o să trișeze la America Express.

Andreea Bălan și Andreea Antonescu au făcut echipă în cadrul emisiunii America Express. Cele două s-au dovedit niște concurente de temut reușind să ajungă până în marea finală. Acestea au fost la doar un pas să pună mâna pe premiu, însă Nelu Cortea și Cătălin Bordea le-au luat-o înainte. Traseul în competiție a celor două cântărețe a fost aplaudat de multă lume, însă au existat și mulți care nu s-au sfiit să critice. Mai exact, Andreea Bălan a fost apostrofată aspru pentru ca a trișat. Blondina a ocolit de câteva ori regulile, iar acest lucru nu le-a scăpat telespectatorilor.

Invitată în cadrul unui podcast, Andreea Bălan a vorbit despre acest lucru și a recunoscut că de multe ori și-a făcut propriile reguli în cadrul concursului și asta pentru că a privit totul ca pe un show de televiziune, nu un concurs cu reguli extrem de stricte. Vedeta a sperat că și publicul o să vadă lucrurile la fel ca ea, însă nu a fost așa.

„Care reguli? E un joc de televiziune. Regulile se schimbau la două ore… dimineața erau niște reguli, seara erau alte reguli. Eu atunci am zis: a , da?! Păi îmi fac eu propriile reguli. Stați așa, că mă joc eu cum vreau atunci! Oamenii de acasă, unii sunt rigizi și atunci zic nu, că trebuie să faci așa.. nu, fac așa cum vreau eu!”, a declarat Andreea Bălan, în cadrul podcast-ului realizat de Jorge.

(CITEȘTE ȘI: GEORGE BURCEA S-AR BUCURA DACĂ AR AUZI ASTA! ANDREEA BĂLAN A FLUTURAT STEAGUL ALB: „SUNT MULTE CARE NU SE ȘTIU”)

Andreea Bălan șterge comentariile negative

În cadrul aceluiași podcast, Andreea Bălan a mărturisit ca primește adesea comentarii negative pe paginile sale de socializare, lucru care s-a întâmplat și după America Express. Însă, artista a recunoscut faptul ca nu se cramponează prea mult în mesajele de hate pe care le primește.

Andreea Bălan a admis ca își șterge comentariile negative. Face acest lucru considerând că frustrarea și furia altor oameni nu au ce caută pe paginile ei. Mai mult, prin această metoda Andreea Bălan reușește să nu se lase afectată sau influențată de răutăți și să meargă cu zâmbetul pe buze mai departe.

„De ce le șterg? Cum adică? Sunt paginile mele. Nu există chestia că e liberă exprimare. Pe pagina mea să mă jignești? Du-te în altă parte. Pe pagina e numai lapte și miere. Și mesajele acestea conțin energie negativă. Nu mi se pare firesc ca pe pagina mea să văd toate mizeriile. Oamenii își exprimă frustrările. Când văd o femei puternică, șmechera atunci încep. Sunt sigură pe mine”, a mai spus Andreea Bălan.

(VEZI ȘI: ANDREEA BĂLAN LE-A ASIGURAT VIITORUL FETIȚELOR SALE! CE MĂSURI A LUAT ARTISTA: „CÂȘTIGURILE SUNT MARI”)