Andreea Bălan, concurentă din nou la America Express? Cântăreaţa celebră care a cerut-o colegă la Antena 1

Publicat: 14/04/2023 | 14:44
Andreea Bălan/ Sursă Foto: Facebook

Andreea Bălan a făcut o figură extrem de frumoasă în cadrul reality show-ului America Express 2023. Cântăreața a ajuns în marea finală, alături de Andreea Antonescu. Cele două au fost însă învinse de echipa formată din Cătălin Bordea și Nelu Cortea. Prestația Andreei a impresionat-o pe Ruby, care a dezvăluit că ar vrea să facă echipă cu ea la acest concurs.

Concursul America Express 2023 – Drumul aurului, difuzat de Antena 1, a fost câștigat de echipa formată din Cătălin Bordea și Nelu Cortea. Cei doi le-au învins în finală pe Andreea Bălan și Andreea Antonescu. În ciuda faptului că a pierdut, Andreea Bălan a avut o evoluție foarte convingătoare pe parcursul concursului, dar totodată și extrem de controversată. Astfel, o eventuală nouă participare a sa la o ediție viitoare a celebrei emisiuni nu este exclusă.

Andreea Bălan a avut o prestație excelentă la America Express 2023 / Sursă Foto: Facebook

(CITEȘTE ȘI: S-a terminat tot! Andreea Bălan nu a iertat-o pe Andreea Antonescu. Ce s-a întâmplat între cele două concurente de la America Express)

Ruby vrea să facă echipă cu Andreea Bălan la America Express. „Am rupe tot”

Ruby este recunoscută pentru firea sa extrem de bătăioasă și exuberantă. Cântăreața a participat în ultimii ani la aproape toate reality show-urile din România.  Survivor, Sunt Celebru scoate-mă de aici, Te Cunosc De Undeva și Asia Express sunt concursurile la care a fost prezentă Ruby.

Cântăreața a vorbit recent despre o viitoare participare a sa în cadrul unui nou reality show. Ruby a dezvăluit că și-ar dori foarte mult să facă echipă cu Andreea Bălan la America Express. Ea este convinsă că împreună ar avea mult succes, ambele fiind foarte ambițioase, vesele și muncitoare. În plus, amândouă sunt extrem de naturale în comportament, astfel că distracția ar fi garantată.

„Aș merge cu Andreea Bălan, ne-am distra tare, cu Bălanca am rupe tot, am termina Asia Express (n.r. America Express) înainte să se facă.

Suntem foarte ambițioase, foarte muncitoare, vesele, nebune așa naturale, cred că ne-am potrivi și dacă o întrebi pe ea sigur o să îți zică la fel”, a declarat Ruby, pentru Fanatik.ro.

(VEZI ȘI: N-a mai ținut cont nici de iubitul care se afla la aceeași masă: Ruby l-a ochit pe Andrei Ștefănescu și…)